Toate articolele scrise de SciNews

Exoplaneta Ross 128 b – cea mai apropiată planetă temperată descoperită până acum

Exoplaneta Ross 128 b este cea mai apropiată planetă temperată ce orbitează o stea pitică roșie inactivă, din câte au fost descoperite până acum. Aflată la mică distanță de Pământ, în termeni astronomici, planeta Ross 128 b este considerată a avea mai multe șanse de a fi locuibilă decât Proxima b. Cercetătorii speră ca viitoarele studii să ofere mai multe… continuare »

Nokia 2 – preț, specificații și compromisuri

Nokia 2 – „două zile de autonomie la o singură încărcare”, promite HMD Global pentru noul său telefon Android ieftin. Compania susține că utilizatorii așteaptă de la marca Nokia o durată de viață a bateriei mare, dar și „experiența Android” de pe celelalte smartphone-uri lansate până acum. Prin urmare, Nokia 2 vine cu un acumulator de mare capacitate, dar și… continuare »

Concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă ating noi valori record

Potrivit unui raport publicat de Organizația Meteorologică Mondială (OMM), concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă au atins noi valori record. Astfel, concentrațiile atmosferice de dioxid de carbon, metan și protoxid de azot au ajuns la 145%, 257% și 122% față de valorile preindustriale. Datele geologice arată că ultima dată în istoria Pământului când nivelul de CO2 era… continuare »

Kayentapus ambrokholohali – un megatheropod african

Kayentapus ambrokholohali este primul „megatheropod” descoperit în partea de sud a Africii. Dinozaurul carnivor biped de mari dimensiuni ar fi trăit în extremitatea sudică a supercontinentului Gondwana în Jurasicul inferior, în urmă cu aproximativ 200 milioane de ani. Din păcate, Kayentapus este cunoscut doar prin urmele lăsate, nefiind descoperite și fosile ale speciei. Theropod este denumirea comună pentru dinozaurii din… continuare »

Dealurile Marius ar avea canale de lavă intacte

Dealurile Marius, din regiunea lunară Oceanus Procellarum, ar avea canale de lavă intacte. Cel puțin asta par să sugereze datele combinate ale misiunilor SELENE și GRAIL, cercetătorii susținând existența unui tub de lavă de aproximativ 50km. Descoperirea are atât importanță științifică, cât și pentru viitoarele planuri de explorare umană a Lunii. Regiunea Oceanus Procellarum (Oceanul furtunilor) este vastul bazin de… continuare »

Actualizarea Windows 10 FCU a sosit

Windows 10 Fall Creators Update (FCU) este noua actualizare oferită gratuit de Microsoft pentru sistemul său de operare. Actualizarea Creators de toamnă poate fi instalată începând din data de 17 octombrie prin intermediul Windows Update, cu ajutorul Asistentului de actualizare sau descărcând imaginile ISO pentru o instalare nouă. Windows 10 FCU ar trebui să aducă o serie de îmbunătățiri pentru… continuare »

Evenimentul GW170817 – stele neutronice, unde gravitaționale și explozii de radiații gama

Evenimentul GW170817 este tot ce își puteau dori astronomii: o coliziune între două stele neutronice, în urma căreia au fost detectate unde gravitaționale, explozii de radiații gama și au fost realizate observații optice. Pentru prima dată, în data de 17 august 2017, experimente LIGO și Virgo au detectat simultan unde gravitaționale produse de fuziunea a două stele neutronice, iar astronomi… continuare »

Planeta pitică Haumea are un inel

Planeta pitică Haumea ar avea un inel, susțin astronomii care au observat-o din zece locații diferite. Haumea este una dintre cele cinci planete pitice recunoscute oficial și prima care ar avea un inel planetar. Descoperirea sugerează că un sistem de inele nu este chiar atât de neobișnuit în Sistemul Solar precum se credea anterior. Haumea a fost descoperită în 2004… continuare »

Sputnik 1 – Primul satelit artificial al Pământului

Sputnik 1 a fost lansat în data de 4 octombrie 1957, devenind primul satelit artificial al Pământului și deschizând o nouă frontieră de explorare. În deceniile trecute de la istoricul eveniment, umanitatea a reușit să pășească pe Lună și să depășească granițele Sistemului Solar cu sonde spațiale. Explorarea spațiului ne-a îmbunătățit imens cunoștințele și viața de zi cu zi, iar… continuare »