BEAM – primul modul expandabil instalat pe Stația Spațială Internațională

BEAM
BEAM, modul spațial expandabil atașat la ISS / imagine NASA

Bigelow Expandable Activity Module, pe scurt BEAM, este primul modul spațial expandabil certificat pentru a fi utilizat de către astronauți, fiind inaugurat recent de către veteranul NASA Jeff Williams și cosmonautul Oleg Skripochka. BEAM va rămâne conectat la Stația Spațială Internațională (ISS) timp de doi ani, perioadă în care va fi evaluat periodic. Dacă se va dovedi sigur, ar putea constitui punctul de plecare pentru module locuibile mai mari, inclusiv în misiunile preconizate către Marte.

BEAM este primul modul expandabil folosit de astronauți, dar nu și primul modul gonflabil lansat în spațiu. În data de 12 iulie 2006, Bigelow Aerospace a lansat Genesis I, un prototip al modulului expandabil B330 care a ajuns cu bine pe orbită. În 2007, aceeași companie a lansat Genesis II, un modul identic cu primul, prin conectarea lor Bigelow Aerospace reușind să realizeze prima stație spațială privată. Genesis I și Genesis II se află încă pe orbita terestră, furnizând date folosite pentru îmbunătățirea modulelor expandabile.

BEAM a fost lansat în data de 8 aprilie 2016 la bordul misiunii CRS-8, ajungând transportat de capsula cargo Dragon până la ISS pe 10 aprilie. În data de 16 aprilie, BEAM a fost scos din capsula Dragon și atașat la ISS, operațiune ce poate fi vizionată în clipul următor.

Ulterior, în data de 26 mai 2016, NASA și Bigelow Aerospace au început procedurile de presurizare a modulului, care nu au decurs chiar conform planului.

În cele din urmă, în data de 28 mai, BEAM a ajuns la presiunea și dimensiunile vizate.

În data de 6 iunie 2016, astronautul Jeff Williams și cosmonautul Oleg Skripochka au intrat pentru prima dată în BEAM, la ora 08:47 UTC (11:47 ora României), pentru a colecta probe de aer și a descărca datele furnizate de senzorii modulului.

Timp de 2 ani, BEAM va rămâne conectat la ISS, astronauții urmând să efectueze periodic inspecții. La finalul perioadei, BEAM va fi eliberat cu ajutorul brațului robotic Canadarm (Canada Arm) și va arde în atmosfera Pământului. Dacă BEAM se va dovedi sigur pentru a fi folosit de astronauți, Bigelow Aerospace are în vedere construirea de versiuni mai mari, inclusiv un modul expandabil de dimensiunea ISS pentru o preconizată misiune NASA către Marte.
Surse: Bigelow Aerospace, NASA

Un comentariu la “BEAM – primul modul expandabil instalat pe Stația Spațială Internațională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *