Silicatul perovskit este considerat cel mai abundent mineral, dar se află atât de adânc în interiorul Pământului încât nu poate fi studiat direct. Pentru a îl descrie și cerceta, oamenii de știință au folosit fragmente dintr-un meteorit cu o vârstă de 4,5 miliarde de ani, iar acum mineralul are un nou nume oficial: Bridgmanite (bridgmanită).
Denumirea a fost dată în onoarea fizicianului american Percy Williams Bridgman, laureat al premiului Nobel în 1946 și recunoscut pentru contribuția sa în domeniul fizicii presiunilor înalte.
Cu decenii în urmă, oamenii de știință au ajuns la concluzia că cea mai mare parte din mantaua inferioară este alcătuită dintr-un mineral silicat cu o structură perovskit, asemănătoare oxidului de calciu și titan (CaTiO3), care este stabil în condițiile de înaltă presiune și temperatură din acea regiune a structurii interne a Pământului (între 670 și 2900 km adâncime). Deși compuși sintetici similari au fost studiați, nu s-a reușit descoperirea unor mostre la suprafața terestră.
Asta până când mineralogul Chi Ma (Caltech) și cercetătorul Oliver Tschauner (University of Nevada) au început să studieze fragmente din meteoritul Tenham, cunoscut așa după numele localității din Australia unde a căzut în 1879. Cu o vârstă estimată la 4,5 miliarde de ani, meteoritul trebuie să fi trecut printr-o serie de coliziuni în spațiu care au produs condiții similare de presiune înaltă cu cele întâlnite în mantaua inferioară a Terrei.
Folosind microscopul electronic, cercetătorii au reușit să identifice mici cristale de bridgmanită, dar au mai avut nevoie de încă cinci ani pentru a îi stabili compoziția chimică. Având formula (Mg,Fe)SiO3, bridgmanite conține magneziu, oxigen, siliciu și fier.
Autorii cercetări consideră că este o descoperire importantă care furnizează date atât despre condițiile de presiune generate de coliziunile între asteroizi, cât și despre structura internă a Pământului.