Buburuzele sunt printre cele mai cunoscute și simpatizate insecte, dar coloritul lor ascunde un secret. Conform cercetătorilor Universității Exeter, culoarea buburuzelor este un indicator al toxicității lor. Cu cât o buburuză iese mai mult în evidență prin nuanțele sau tiparul culorilor, cu atât este mai toxică pentru prădători.

Insectele din familia Coccinellidae sunt cunoscute în mod comun sub denumirea de buburuze. Deși imaginea care ne vine în minte este a unei insecte mici de culoare roșie și cu puncte negre, buburuzele sunt un grup divers de specii, colorate în nuanțe de la galben la maro și având diverse modele. Pentru a înțelege semnificația aspectului, cercetători din cadrul universităților Exeter și Cambridge au realizat o evaluare a toxicității diferitelor specii și a modului în care prădătorii buburuzelor reacționează.

Conform datelor publicate, cinci specii comune de buburuze (Propylea quattuordecimpunctata, Exochomus quadripustulatus, Halyzia sedecimguttata, Adalia bipunctata, Aphidecta obliterata) au niveluri diferite de toxicitate. Speciile cele mai colorate și care ies mai mult în evidență față de vegetația habitatului natural sunt și cele mai toxice. Concluzia a fost confirmată și prin observarea comportamentului păsărilor, care au evitat să atace versiuni artificiale ale celor mai colorate buburuze.

Autorii studiului susțin că buburuzele prezintă o semnalizare „onestă” a toxicității către prădători, iar păsările par să înțeleagă mesajul transmis și evită potențialul pericol. Însă, nu toate speciile se folosesc de toxicitate și colorit pentru a evita prădătorii. Unele buburuze, precum Aphidecta obliterata, preferă să se camufleze în mediu, ca urmare având și o toxicitate scăzută.

În general, buburuzele sunt considerate „prietenele grădinarilor” deoarece se hrănesc cu afide sau „păduchii de plante”, insecte dăunătoare pentru flori și legume. Totuși, Harmonia axyridis, „buburuza arlechin” introdusă în mod artificial în Europa pentru combaterea afidelor, a ajuns să fie considerată o „specie invazivă” deoarece a produs declinul speciilor locale. Studiul „Signal honesty and predation risk among a closely related group of aposematic species” a fost publicat în jurnalul cu acces gratuit Scientific Reports.

Surse: University of Exeter, Scientific Reports, Diversity and Distributions, Journal of Biogeography