Cafea sau bere? O alegere cu consecințe surprinzătoare

Cafea sau bere
Cafea sau bere, ce alegeți?

A opta între cafea sau bere ar putea avea mai multe implicații decât se credea până acum. Cercetătorii Universității din Tel Aviv susțin că alcoolul și cafeaua pot modifica o parte a ADN-ului considerată responsabilă pentru îmbătrânire și cancer. Echipa Departamentului de Microbiologie Moleculară și Biotehnologie, condusă de profesorul Martin Kupiec, a descoperit că alcolul și cafeaua au efecte opuse asupra genomului. Cercetarea, derulată pe un tip de drojdie care are mai multe similitudini genetice cu celulele umane, a demonstrat că alcoolul mărește telomerii, iar cafeaua îi scurtează.

Telomerii sunt porțiunile finale din ADN-ul cromozomial, considerate a fi implicate în procesul de îmbătrânire și evoluția cancerului. Funcția lor principală este de a se asigura că secvențele de ADN sunt reparate și copiate corect. De fiecare dacă când o celulă se divizează, cromozomii sunt copiați în noua celulă cu telomerii de lungime mai mică. În cele din urmă, telomerii devin prea scurți și celula moare. Doar celulele fetale și cele canceroase reușesc să evite acest mecanism, multiplicându-se permanent.

Descoperirea rolului telomerilor a adus premiul Nobel pentru echipa coordonată de prof. Elizabeth Blackburn, iar cercetătorii Universității din Tel Aviv au dorit să extindă studiul modului în care este afectată lungimea acestora. În acest sens, celulele de drojdie au fost expuse la diverși factori care aveau potențialul de a modifica lungimea telomerilor.

S-a constatat că, o concentrație de cofeină similară celei regăsite într-un espresso, scurtează telomerii. În același timp, expunerea la o soluție cu concentrație de alcool între 5 și 7 %, apropiată de valorile întâlnite la bere, crește dimensiunea telomerilor.

Desigur, deși multe gene sunt comune, genomul uman este diferit de cel de drojdie. Cercetătorii vor continua studiul pentru a stabili relația de cauzalitate între lungimea telomerilor și procesul de îmbătrânire sau cancer. Ulterior, se va putea stabili dacă alcoolul și cafeaua ne afectează în același mod.

Având în vedere că berea și cafeaua sunt printre cele mai populare băuturi din lume, descoperirea ar putea avea implicații multiple în medicină și recomandările nutriționiștilor. Până atunci, profesorul Kupiec ne sugerează „să încercăm să ne relaxăm și să bem puțină cafea și puțină bere”.

Sursă: American Friends of Tel Aviv University