Cameleonii sunt binecunoscuți pentru abilitatea de a-și modifica culoarea și mai multe teorii au fost propuse pentru a explica cauzele și modul în care se petrece schimbarea. Dacă observațiile interacțiunilor dintre cameleoni au ajutat la stabilirea factorilor declanșatori, un nou studiu pare să le fi descoperit secretul ascuns sub pielea multicoloră. Conform cercetătorilor, cameleonii își modifică culoarea prin reogranizarea nanocristalelor care se află într-un strat superficial al pielii cu celule iridofore.

Cameleonii se folosesc de modificarea culorii pielii pentru a se camufla în mediu și a se ascunde de prădători, dar și pentru a comunica și interacționa cu alți cameleoni. O reacție cunoscută, de schimbare a culorii epidermei în prezența unui alt mascul, a fost folosită de către un colectiv de cercetători pentru a studia modul în care se produce transformarea.

Oamenii de știință au utilizat filmarea în timp real a cameleonilor puși în situații care le declanșau schimbarea culorii și microscoape performante pentru a cerceta modificarea la nivelul celulelor. În clipul următor, se poate observa cum reacționează un mascul din specia Furcifer pardalis, cunoscută drept cameleonul panteră din Madagascar, în prezența unui alt mascul.

Cameleonul își modifică culoarea prin extinderea sau contractarea celulelor iridofore, fapt ce schimbă orientarea nanocristalelor conținute. Asemeni unor prisme, acestea reflectă niveluri și lungimi de undă diferite de lumină, fapt ce conduce la modificarea culorii.

Dacă pielea este într-o stare de relaxare, nanocristalele din celulele iridofore sunt foarte apropiate unele de celelalte și reflectă lungimi de undă scurte de lumină, cum ar fi albastru. Dacă pielea este într-o stare de excitare, nanocristalele se distanțează și reflectă lungimi de undă corespunzătoare culorilor galben și roșu, combinate cu albastru dând naștere la diverse nuanțe.

Studiul „Photonic crystals cause active colour change in chameleons” a fost publicat în jurnalul Nature Communications și poate fi accesat gratuit.
Surse: Université de Genève, Nature Communications