Centaurul Chiron ar putea avea un sistem de inele

Chiron rings
Chiron și posibilele inele în culori false / imagine R. M. West

Chiron, un corp ceresc inclus în categoria planetelor minore, ar putea avea un sistem de inele similar lui Saturn. Astronomii bănuiau de mai mult timp că în jurul lui Chiron se află ceva, iar cea mai bună explicație pare a fi un sistem de inele. Dacă se confirmă, Chiron ar deveni a doua planetă minoră cu inele, după Chariklo.

Chiron a fost descoperit în octombrie 1977 și a fost inclus în clasa planetelor minore, obiecte astronomice care orbitează în jurul Soarelui, dar nu sunt planete sau comete. Cum părea să aibă un diametru destul de mare, estimat între 100 din 250 km, a fost propusă o nouă clasă de corpuri cerești denumite centauri. La fel ca și creaturile mitologiei grecești jumătate om – jumătate cal, centaurii celești nu sunt nici asteroizi, nici comete. În prezent, astronomii estimează existența a aproximativ 44000 centauri în Sistemul Solar.

Observațiile ulterioare, realizate în anii 1989 – 1990, indicau un comportament similar unei comete, Chiron părând să lase în urmă praf și gaze. De altfel, Chiron a primit atât nume de cometă – 95P/Chiron, cât și nume de asteroid – 2060 Chiron. În 1993 – 1994, noi observații au permis estimări mai bune ale mărimii lui Chiron, iar ocultația din 29 noiembrie 2011, trecerea lui Chiron prin fața unei stele foarte luminoase, a adus cele mai complete date de până acum.

Conform cercetătorilor, Chiron este un corp solid cu un diametru de 158 ± 14 km, dar are și structuri mai puțin dense aflate la 300 km de centru. Datele sugerează prezența a două inele, primul având 3±2 km, iar un al doilea inel de 7±2 km se află la o distanță de 10 –14 km. O explicație mai puțin plauzibilă ar fi prezența unor jeturi simetrice de gaze și praf.

Pentru moment, astronomii nu consideră sistemul de inele din jurul lui Chiron o certitudine și doresc să realizeze mai multe observații, în timpul unor ocultații, din zone diferite ale Pământului pentru a fi siguri de caracterul permanent și dimensiunea structurilor. Studiul „29 November 2011 stellar occultation by 2060 Chiron: Symmetric jet-like features” a fost publicat în jurnalul Icarus.

Surse: MIT, NASA, Icarus, „Chiron’s blue coma”, R. M. West, The Messenger