Cum instalezi Windows 10 pe telefon

Windows 10 pe telefon
Noile setări Windows 10 pe smartphone

Microsoft a lansat Windows 10 Technical Preview pentru telefoane, oferind utilizatorilor interesați posibilitatea de a testa următorul sistem de operare pe smartphone. Instalarea Windows 10 pe smartphone poate fi realizată prin înscrierea în programul Windows Insider și vine cu un număr de avertismente, Microsoft atenționând că aceasta este „o versiune preliminară pentru experții Windows Phone”.

Actualizare: Începând din 17 martie 2016, puteți instala actualizarea oficială Windows 10 Mobile

Iată cum instalezi Windows 10 pe telefon. Primul pas pentru a testa Windows 10 pe telefon este înregistrarea gratuită în programul Windows Insider cu ajutorul unui cont Microsoft (Skype, Xbox Live, Outlook.com, HotMail, OneDrive, Bing). Apoi, din magazinul de aplicații trebuie instalată aplicația Windows Insider pentru smartphone.

Windows Insider
Aplicația Windows Insider poate fi instalată scanând codul din imagine

Același cont folosit pentru înregistrarea în programul Windows Insider va fi folosit și în aplicație pentru autentificare. Ulterior, apăsând butonul „Get preview builds” ar trebui să apară două opțiuni „Insider Slow”/ „Insider Fast” și instrucțiunile pentru a instala Technical Preview.

windows 10 smartphone
Opțiunile aplicației Windows Insider și prima versiune Windows 10 pentru smartphone

Conform Microsoft, Windows 10 este compatibil cu orice smartphone cu Windows Phone 8.1 instalat în momentul achiziției și cel puțin 8 GB de spațiu de stocare. Însă, nu toate modelele vor primi versiunea de test simultan. Primele telefoane care vor beneficia de Windows 10 sunt Lumia 630, Lumia 635, Lumia 636, Lumia 638, Lumia 730 și Lumia 830.

Microsoft mai notează că „este posibil ca versiunea Technical Preview să nu fie acceptată pe unele telefoane, în unele regiuni și pentru unii operatori de telefonie mobilă”. De asemenea, trebuie menționat că Windows 10 TP nu este disponibil în limba română, doar în engleză (Statele Unite și Regatul Unit), germană, franceză, italiană, spaniolă ș.a. Alte caracteristici ce lipsesc din Technical Preview pot fi consultate pe pagina Microsoft.

Pentru că ar putea apărea diverse probleme de funcționare, Microsoft recomandă ca instalarea să nu fie făcută „pe telefonul dvs. principal”. O listă cu problemele cunoscute poate fi consultată pe blogul oficial. În cazul în care smartphone-ul nu funcționează corect, software-ul poate fi recuperat/resetat/restaurat cu ajutorul Windows Phone Recovery Tool, un program gratuit disponibil doar pentru cei care folosesc un PC cu Windows.

Actualizare: Începând din 10 aprilie, Windows 10 Technical Preview poate fi instalat pe următoarele smartphone-uri respectând aceeași procedură: Lumia 1020, Lumia 1320, Lumia 1520, Lumia 530, Lumia 530 Dual Sim, Lumia 535, Lumia 620, Lumia 625, Lumia 630, Lumia 630 Dual Sim, Lumia 635, Lumia 636, Lumia 638, Lumia 720, Lumia 730, Lumia 730 Dual SIM, Lumia 735, Lumia 810, Lumia 820, Lumia 822, Lumia 830, Lumia 920, Lumia 925, Lumia 928, Microsoft Lumia 430, Microsoft Lumia 435, Microsoft Lumia 435 Dual SIM, Microsoft Lumia 435 Dual SIM DTV, Microsoft Lumia 532, Microsoft Lumia 532 Dual SIM, Microsoft Lumia 640 Dual SIM, Microsoft Lumia 535 Dual SIM.

Nou: Microsoft oferă UpdateAdvisor, un „consultant de actualizare” care „vă poate ajuta să verificați dacă este disponibilă o actualizare pentru telefonul dvs. și va elibera spațiu pentru a vă da ocazia să o aplicați.” Aplicația este disponibilă gratuit în Magazinul Microsoft.

Câteva din noile funcții Windows 10 pentru smartphone sunt prezentate de Joe Belfiore în clipul următor.

Surse: Microsoft, Microsoft