Deși au mai fost descoperite rămășite de ihtiozaur în Scoția, Dearcmhara shawcrossi este prima specie nouă descrisă de către o echipă de paleontologi care a analizat fosile colectate în ultima jumătate de secol. Cum primele fosile Dearcmhara shawcrossi au fost descoperite la aproximativ 100 km de Loch Ness, era inevitabil ca reptila marină preistorică să fie asociată cu celebrul monstru.

Dearcmhara shawcrossi nu avea însă gâtul lung, ci se asemăna cu alți ihtiozauri din Jurasicul mijlociu, având aspectul unui delfin și o lungime de cca. 4,26m din vârful botului până la coadă. În urmă cu 170 milioane de ani, când specia vâna pești și reptile marine mai mici, apele din jurul Scoției erau calde și aveau o adâncime mică.

Primele fosile care au ajutat la descrierea speciei Dearcmhara shawcrossi au fost descoperite în 1959, în golful Bearreraig de pe Insula Skye, de către paleontologul amator Brian Shawcross. Deși fragmentele (vertebre, părți din coadă și înotătoare) au fost donate muzeului Hunterian din Glasgow, cercetătorii nu au recunoscut că este vorba despre o specie nouă.

O echipă de paleontologi scoțieni, sub coordonarea cercetătorilor Universității Edinburgh, a reanalizat toate fosilele de ihtiozaur descoperite în Scoția în ultimii 50 de ani și a descris noua specie pentru știință în studiul „Ichthyosaurs from the Jurassic of Skye, Scotland”. Dearcmhara shawcrossi a primit numele descoperitorului său, Brian Shawcross, iar „dearcmhara” este un cuvânt din limba scoțiană care se pronunță „jark vara” și înseamnă „șopârlă marină”.

Dacă în urmă cu 170 milioane de ani insula Skye era acoperită aproape în întregime de apă și făcea parte dintr-un arhipelag situat între viitoarele continente Europa și America de Nord, acum este unul din puținele locuri din lume unde pot fi găsite fosile din Jurasicul mijlociu. Cercetătorii speră să descopere și alte fosile de „monștri” marini preistorici, poate chiar alte specii noi pentru știință care să ofere mai multe date despre istoria și evoluția ihtiozaurilor.
Golful Bearreraig de pe insula Sky și lacul Loch Ness în dreapta, la sud de orașul Inverness

Surse: University of Edinburgh, Scottish Journal of Geology