Hatzegopteryx thambema, un pterozaur prădător de top terestru?

Hatzegopteryx
Hatzegopteryx devorează un dinozaur Zalmoxes / ilustrație Mark P. Witton

Hatzegopteryx thambema este unul dintre cei mai mari pterozauri cunoscuți, o reptilă zburătoare ce domina Insula Hațeg din Cretacic. Deși a fost descoperit în urmă cu aproape 40 de ani, Hatzegopteryx continuă să pună în dificultate comunitatea științifică prin caracteristicile sale neobișnuite. Un nou studiu pare să susțină ipoteza unui prădător de top în Insula Hațeg, Hatzegopteryx fiind cel mai mare animal de pradă terestru din acea perioadă.

Primele fosile ale pterozaurului au fost descoperite în anul 1978 de către paleontologul Dan Alexandru Grigorescu în formațiunea geologică Densuș-Ciula din localitatea Vălioara, Bazinul Hațegului. Specia Hatzegopteryx thambema, „monstrul înaripat din Hațeg”, a fost descrisă și denumită formal abia în anul 2002, puținele elemente ale scheletului fosilizat lăsând mai multe întrebări fără răspuns.

Astfel, Hatzegopteryx pare să fi avut o anvergură a aripilor de cel puțin 12 metri, iar craniul său să fi măsurat aproximativ 3 metri. Aceste dimensiuni îl plasează alături de alți pterozaurieni de mari dimensiuni, cum ar fi Quetzalcoatlus northropi, și printre cele mai mari animale zburătoare care au trăit pe Terra.

Constituția foarte solidă a speciei Hatzegopteryx i-a făcut pe paleontologi să se întrebe cum ar fi putut să zboare și să se hrănească. La fel ca dinozaurii și păsările, pterozaurii aveau oase pneumatice, oase ce conțin aer pentru a le reduce greutatea. Dar Hatzegopteryx pare să fi avut un gât foarte robust și mult mai scurt decât alți pterozauri similari din familia Azhdarchidae.

Noul studiu susține ipoteza unei adaptări terestre a speciei, „monstrul înaripat din Hațeg” hrănindu-se asemeni unei berze uriașe cu pui de dinozaur și alte animale de dimensiuni apropiate. Concluzia are la bază analiza unei vertebre cervicale cu o lungime de 24 cm, descoperită în formațiunea geologică Sebeș din apropierea localității Sebeș-Alba. Pentru moment, nu se poate spune cu certitudine cum trăia pterozaurul, dar lipsa unor alte carnivore de mari dimensiuni din aceeași perioadă sugerează că Hatzegopteryx s-ar fi situat în vârful lanțului trofic din Insula Hațeg.

Surse: Naturwissenschaften, PeerJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *