Imaginile săptămânii – Vulcanul Pacaya, Peninsula Iberică, primăvara pe Marte

Săptămâna trecută am văzut cum un piton înghite un crocodil, imagini în premieră din Groapa Noilor Hebride și cum ar putea arăta cel mai mare dinozaur carnivor care a trăit în Europa – Torvosaurus gurneyi. Alături de aceste știri, o serie de imagini și clipuri interesante prezintă Peninsula Iberică și vulcanul Pacaya din spațiu, o furtună de nisip peste Marea Mediterană și venirea primăverii pe Marte.
Imaginea realizată de la bordul Stației Spațiale Internaționale arată Peninsula Iberică noaptea, aria intens luminată din centru fiind orașul Madrid, capitala Spaniei. De la 400 de km deasupra Pământului, Strâmtoarea Gibraltar, care desparte Europa de Africa, pare foarte mică.

Peninsula Iberica
Peninsula Iberică văzută din spațiu/ imagine ESA/NASA

Tot din spațiu, Luna se vede mai mică decât de pe Terra, așa cum se poate observa în fotografia realizată de Karen L. Nyberg, astronaut NASA.
Luna văzută din spatiu
Luna fotografiată de pe Stația Spațială Internațională / imagine Karen L. Nyberg

NASA a publicat o ilustrație artistică a sistemului nostru solar, care aduce planetele aproape de Soare.
Sistemul Solar
Sistemul Solar / ilustrație NASA

Vulcanul Pacaya din Guatemala a devenit activ în perioada 26 februarie – 4 martie, dâra de fum și cenușă fiind vizibilă în imaginea surprinsă de satelitul Terra, în data de 2 martie.
Vulcanul Pacaya
Vulcanul Pacaya văzut din spațiu / imagine NASA/Jeff Schmaltz/Robert Simmon.

În data de 2 martie, vânturile puternice au purtat nisipurile Egiptului peste Marea Mediterană, afectând traficul aerian în Israel și Cipru.
Furtună de nisip peste Marea Mediterană
Furtună de nisip peste Marea Mediterană / imagine NASA/Jeff Schmaltz/Adam Voiland

În Australia a început toamna și nori de furtună au acoperit Sydney în data de 5 martie.

Pe Marte însă, vine primăvara, iar dunele de nisip încep să se arate de sub gheața carbonică.
dune de nisip si gheata carbonica pe Marte
Imagine NASA/JPL-Caltech/Univ. of Arizona

Asteroidul 2014 DX110 a trecut la o distanță de aproximativ 350000 km de Pământ, putând fi observat în direct în data de 5 martie.

În data de 5 martie, modulul Bravo a mai efectuat un test reușit, înălțându-se până la 142m și zburând 194m în 36 secunde. În cadrul proiectului Morpheus, NASA cercetează și dezvoltă următoare generație de vehicule care pot aseleniza cu încărcături de până la 500 de kg.

Și calculatorul poate crea imagini frumoase, așa cum o demonstrează József Fejes în clipul următor.

Cu ajutorul unei drone, mii de delfini au fost filmați în apropiere de Dana Point, California.

Peisajele montane pot fi admirate mai bine de la înălțime, nu neapărat și la mare viteză.

La final, partea a doua a călătoriei prin Parcul Național Yosemite de săptămâna trecută.