Inelul Phoebe este mai mare decât Saturn de peste 500 de ori

Inelul Phoebe
Inelul Phoebe și Saturn / ilustrație NASA/JPL/Space Science Institute

Inelul Phoebe al planetei Saturn este de peste 500 de ori mai mare decât aceasta, conform noilor date obținute de telescopul spațial WISE. Cercetătorii susțin că inelul Phoebe se află la o distanță de peste 6 milioane de km de Saturn și se extinde până la aproximativ 16,3 milioane de km de planetă. Inelul este dificil de observat, fiind format în cea mai mare parte din particule fine de praf.

De altfel, inelul Phoebe a fost descoperit abia în 2009 cu ajutorul telescopului spațial Spitzer, care a detectat radiațiile infraroșii degajate. Particulele de praf și fragmentele de rocă sunt încălzite de Soare, fapt ce le face să emane căldură, observată în spectrul infraroșu de telescoapele specializate.

Încă de la început, astronomii au presupus că inelul s-a format din particulele satelitului Phoebe, de unde și numele. În sprijinul acestei ipoteze, cercetătorii au remarcat că Phoebe și praful care formează inelul sunt de culoare închisă, iar particulele de praf inel par să întunece suprafața satelitului Iapetus, aflat mai aproape de Saturn.

Acum, astronomii au utilizat telescopul NASA WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) pentru a cerceta în detaliu compoziția și structura inelului Phoebe. Conform studiului publicat în revista Nature, inelul Phoebe începe la o distanță de cca. 6033000 km și se extinde până la aproximativ 16289100 km. Inelul ocupă o suprafață de peste 500 de ori mai mare decât planeta, care are un diametru de cca. 120660 km. De asemenea, inelul Phoebe se dovedește a fi de peste 10 ori mai mare decât inelul E, următorul inel al planetei.

Autorii cercetării au descoperit că particulele de mici dimensiuni domină compoziția inelului, rocile cu mărimi cuprinse între 10 și 25 de cm. reprezentând mai puțin de 10%. Deoarece distribuția acestor particule fine este considerată neobișnuită pentru Sistemul Solar, autorii consideră că ar putea indica un mod diferit de formare al inelului Phoebe.
Sursă: Nature