Josephoartigasia monesi este considerat cel mai mare rozător care a trăit vreodată, cu o masă corporală estimată la o tonă și o lungime de aproximativ 2,5 metri. O nouă cercetare a utilizat simulări computerizate pentru a determina forța rozătorului și a ajuns la concluzia că mușcătura sa era similară cu cea a unui tigru. În același timp, Josephoartigasia monesi își putea folosi incisivii pentru a săpa în căutarea hranei sau pentru a se apăra de prădători.
Specia Josephoartigasia monesi a fost descrisă pentru prima dată în anul 2008, pe baza unui craniu aproape complet descoperit în formațiunea geologică San José, aflată pe coasta Rio de La Plata din Uruguay. Cercetătorii susțin că rozătorul a trăit în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani într-un estuar sau o deltă cu zone împădurite.
Josephoartigasia monesi face parte din Dinomyidae, o familie de rozătoare din America de Sud. Pe baza craniului cu o lungime totală de 53 cm, Josephoartigasia monesi este considerat cel mai mare rozător descoperit până acum. Se estimează că avea o greutate de cca. 1000 kg, o lungime totală de 2,5 metri și o înălțime de cca. 1,5 m. Pentru comparație, pacarana (Dinomys branickii) este singura specie din familia Dinomyidae care mai supraviețuiește în prezent și poate ajunge până la 15 kg.
Noul studiu, coordonat de către cercetătorii Universității York, a folosit simulări computerizate bazate pe caracteristicile anatomice ale craniului pentru a estima forța cu care Josephoartigasia monesi mușca. Conform rezultatelor, rozătorul exercita o forță de aproximativ 1400N, similară cu cea a unui tigru actual, dar incisivii putea rezista la o valoare de trei ori mai mare.
Pe baza acestor date, cercetătorii susțin că Josephoartigasia monesi trebuie să își fi folosit incisivii și la alte activități în afară de a mușca, de exemplu pentru a săpa în căutarea hranei sau pentru a se apăra de prădători. Dr. Philip Cox, coordonatorul studiului, susține că rozătorul își putea folosi incisivii în același mod în care un elefant actual își utilizează colții.
Surse: University of York, Journal of Anatomy, Proceedings of the Royal Society B