Lumia 640 și Lumia 640 XL – preț accesibil, ecrane mari și 4G

Lumia 640
Lumia 640 4G LTE

Doreați un smartphone cu ecran mare și preț accesibil? Microsoft are două noi modele: Lumia 640 cu ecran de 5 inch și Lumia 640 XL cu ecran de 5,7 inch. Prețurile pornesc de la 139 Euro pentru primul, respectiv 189 Euro pentru cel de-al doilea, iar telefoanele sunt disponibile în versiuni cu un singur SIM 4G LTE și Dual-SIM 3G. Dacă mai adăugăm posibilitatea de trece la Windows 10 și carcasele multicolore, obținem câte un model pentru fiecare gust și o strategie de marketing care ar putea da rezultate.

Actualizare: Lumia 640 este disponibil în versiunile Dual-SIM 3G și Lumia 640 4G la prețuri pornind de la aproximativ 750 lei. Lumia 640 XL poate fi cumpărat în versiunile Dual-SIM 3G și Lumia 640 XL 4G.

Lumia 640 are ecran IPS LCD de 5 inch la rezoluție 720p (1280 x 720 pixeli, 294 ppi) și protejat de sticlă Corning Gorilla Glass 3, chipset Qualcomm Snapdragon 400 cu procesor Quad-Core la 1,2GHz și GPU Adreno 305, 1 GB memorie RAM, 8 GB memorie internă și posibilitatea de a adăuga un card MicroSD de până la 128GB.

Camera principală este de 8MP cu autofocus, bliț LED și înregistrare video Full HD (1080p), iar cea frontală are un senzor de 0,9 MP cu unghi larg și capabilă să înregistreze la rezoluție HD 720p. Lumia 640 are un acumulator de 2500 mAh care ar trebui să asigure până la 36 de zile în regim de așteptare sau 17,5 ore de convorbiri în rețele 3G.

Lumia 640XL
Lumia 640 XL 4G LTE

Lumia 640 XL are ecran IPS LCD de 5,7 inch (1280 x 720 pixeli, 259 ppi) protejat de sticlă Gorilla Glass 3, același chipset Snapdragon 400, 1 GB memorie RAM, 8 GB spațiu de stocare, plus slot pentru card de până la 128GB. Acumulatorul este ceva mai mare, având o capacitate de 3000 mAh.

Camera principală are senzor de 13 MP și optică ZEISS, iar camera secundară este de 5 MP și înregistrează video Full HD. Ambele modele vin preinstalate cu Windows Phone 8.1 și actualizarea Lumia Denim, urmând să primească Windows 10 când va fi lansat. De asemenea, ambele au carcase în culorile gamei Lumia: cyan lucios, portocaliu, alb și negru mat.

dimensiuni 640XL
Dimensiunile Lumia 640 și 640XL

Lumia 640 va fi disponibil din aprilie la prețul estimat de 139 Euro (fără taxe) pentru modelul 3G și 159 Euro pentru versiunea 4G LTE, iar Lumia 640 XL costă aproximativ 189 Euro în versiunea 3G și 219 Euro pentru modelul 4G LTE, fiind disponibil din martie. Articolul va fi actualizat cu prețurile din România.
Microsoft Lumia 640

Microsoft Lumia 640 XL

Surse: Microsoft, Microsoft