Microsoft Office gratuit pentru iPad, iPhone și Android

PowerPoint pentru iPad
PowerPoint pentru iPad

După ani de așteptări și zvonuri, Microsoft a lansat suita Office gratuit pentru iPad. Cele trei programe binecunoscute, Word, Excel și PowerPoint, sunt disponibile inclusiv în limba română, în plus Microsoft anunțând că aplicațiile Office Mobile pentru iPhone și Android au devenit gratuite.

Toate aceste aplicații permit citirea documentelor text, a prezentărilor și tabelelor de calcul, dar pentru a le edita este nevoie de un abonament Office 365. Prin această lansare, Microsoft evidențiază și mai mult orientarea către serviciile cloud și renunțarea la un model de afaceri care i-ar adus succes timp de aproape trei decenii.

Microsoft susține că a construit aplicațiile Office pentru iPad de la zero, încercând să ofere o interfață optimizată pentru utilizarea tactilă. Documentele create pe iPad vor arăta la fel de bine ca pe PC sau Mac și își vor păstra formatarea atunci când vor fi deschise pe orice alt dispozitiv. Prin integrarea OneDrive, aplicațiile Office pentru iPad permit mai multor persoane să lucreze simultan la același document sau prezentare, modificările fiind evidențiate și putând fi editate cu ușurință.

Iată și link-urile pentru Microsoft PowerPoint, Microsoft Excel și Microsoft Word cu mențiunea că pot fi instalate gratuit pe orice iPad cu versiunea iOS 7.0 sau mai recentă. Pentru cei care doresc să editeze documente pe iPad, este necesar un abonament Microsoft Office 365.

Office Word iPad
Word pentru iPad

Odată cu lansare suitei pentru iPad, Microsoft a anunțat că aplicațiile Office Mobile pentru iPhone și Android au devenit gratuite, permițând citirea documentelor Word, PowerPoint și Excel. Ca și în cazul aplicațiilor pentru iPad, posibilitatea de a edita presupune achiziționarea unei licențe Office 365.
Aplicația Office Mobile poate fi instalată pe orice iPhone sau iPod Touch cu sistemul iOS 7.0 sau mai recent, iar pe Android poate fi instalată pe orice smartphone sau tabletă cu Android 4.0 sau o versiune mai nouă.
Microsoft nu a actualizat și optimizat Office Mobile pentru tabletele Android, dar susține că, în viitor, va lansa suita Office optimizată pentru touchscreen în Windows Store și pe alte platforme.

Sursă: Microsoft