Mormânt princiar celtic descoperit în Lavau, Franța

Lavau
Complexul funerar Lavau, Franța / imagine © Denis Gliksman/Inrap

După cinci luni de săpături, echipa Institutului național de cercetări arheologice preventive din Franța (Inrap) a anunțat descoperirea unui mormânt princiar celtic în localitatea Lavau din nord-estul Franței. Datând de la începutul secolului V î.Hr., mormântul a fost descris drept o descoperire de excepție, fiind printre cele mai mari și mai bogate monumente funerare hallstattiene.

Comuna Lavau este situată în regiunea Champagne-Ardenne din nord-estul Franței, iar cercetătorii Inrap au început săpăturile arheologice din luna octombrie 2014. Tumulul are aproximativ 40m în diametru, în centru fiind situată o cameră funerară de 14m2. În acest spațiu, presupusul prinț celt a fost înmormântat împreună cu carul său și mai multe obiecte de valoare.

Vas de vin
Vas de vin / imagine © Denis Gliksman/Inrap

Printre artefactele descoperite se remarcă ceramică fină, un vas pentru vin cu decorațiuni grecești, un cazan de bronz cu un diametru de 1m și o lingură perforată din argint. Deși au fost identificate și rămășite umane, arheologii nu au anunțat deocamdată mai multe detalii. Având în vedere mărimea movilei funerare și obiectele descoperite, se presupune că mormântul aparține unui conducător celt local.

Tumulul este situat într-un complex funerar cu o perioadă remarcabilă de utilizare. Arheologii susțin că primele morminte de incinerație datează de la sfârșitul Epocii Bronzului (cca. 1300 – 800 î.Hr.), de la începutul Epocii Fierului au fost identificați un războinic îngropat alături de sabia sa din fier și o femeie împodobită cu brățări de bronz, iar zona a fost folosită inclusiv în perioada galo-romană.

Mormântul princiar descoperit acum datează de la începutul secolului V î.Hr., perioadă cunoscută drept Hallstatt și marcată de o intensificare a comerțului între orașele-state etrusce sau grecești și regiunile continentale vestice, în special prin Marsilia. În acest fel, conducătorii celți locali ajung în posesia unor bunuri considerate de valoare și folosite ulterior în ritualurile funerare. Campania de cercetare arheologică a complexului funerar Lavau va continua până la sfârșitul lunii martie.

cazan de bronz
Cazan din bronz / imagine © Denis Gliksman/Inrap

Actualizare 19.06.2015: Inrap a oferit mai multe detalii despre mormântul princiar din Lavau. Arheologii au descoperit un schelet uman încă purtând podoabe masive din aur, numai colierul având o greutate de 580 grame. Pentru moment, starea precară de conservare a osemintelor nu a permis cercetătorilor să stabilească dacă este „prințul celt din Lavau” sau „prințesa celtă din Lavau”. Iată și câteva noi imagini din situl arheologic.

Sursă: Inrap