Nokia Lumia 630 în România – preț, specificații și imagini

Nokia Lumia 630
Nokia Lumia 630 și carcasele colorate

Nokia Lumia 630 a fost anunțat la începutul lunii aprilie, odată cu Lumia 930, iar acum a ajuns și în România. Prezentat în termeni precum „experiența Windows Phone 8.1 fără compromisuri” și „performanță strălucitoare”, Lumia 630 ar trebui să fie o alternativă la un preț convenabil pentru cei care doresc un smartphone de ultimă generație. În plus, Lumia 630 este primul Windows Phone Dual-SIM și primul smartphone cu Windows Phone 8.1 disponibil pe piață. Dar se ridică Lumia 630 la nivelul promisiunilor Nokia privind performanța și prețul?

Pentru utilizatorii obișnuiți cu telefoanele Android ieftine, memoria RAM de „doar” 512 MB poate părea puțin. Microsoft susține însă că a optimizat WP 8.1 astfel încât aplicațiile să ruleze cu 30% mai rapid și să consume mult mai puțină memorie decât până acum.

Cum Nokia Lumia 520, cel mai bine vândut smartphone cu Windows Phone de până acum, funcționa destul de bine, ne putem aștepta ca Lumia 630 să aibă performanțe și mai bune. Oricum, marea majoritate a aplicațiilor disponibile nu necesită mai mult de 512MB, inclusiv Halo: Spartan Assault.

Nokia Lumia 630 Dual-SIM
Nokia Lumia 630 Dual-SIM

În plus, Lumia 630 vine și cu un chipset mai performant, Qualcomm Snapdragon 400 ce include un procesor Quad-Core Cortex A7 tactat la 1,2GHz și un GPU Adreno 305. Ecranul este IPS LCD de 4,5 inch la rezoluție FWVGA (854 x 480 pixeli, 221 ppi), iar camera foto de 5 MP poate filma la rezoluție 720p.

Lumia 630 are un acumulator de 1830 mAh ce ar trebuie să asigure, conform producătorului, o autonomie de 25 de zile în regim de așteptare, 13,1 ore de convorbiri în rețele 3G sau 9,4 de navigare pe Internet conectat la o rețea Wi-Fi. Smartphone-ul are 8GB memorie internă, posibilitatea de a adăuga un card MicroSD de până la 128GB, Bluetooth 4.0, Wi-Fi 802.11n, GPS și radio FM.

La capitolul lipsuri trebuie menționat că Lumia 630 nu are cameră frontală, utilă pentru cei care vor să realizeze apeluri video, și nici busolă, senzor cerut de unele aplicații de localizare.

În final, ajungem și la preț. Nokia Lumia 630 este comercializat la cca. 660 de lei în versiunea cu carcasă neagră (Black), albă (White) sau portocalie (Orange). Modelul Nokia Lumia 630 Dual-SIM este cu puțin mai scump, aproximativ 690 lei pe alb sau cu carcasă neagră – Nokia 630 Lumia, Dual-SIM, Black. La acest preț, utilizatorii de Android ar spune că pot cumpăra un smartphone Allview P5 Quad Dual-SIM, iar alegerea rămâne desigur la latitudinea fiecăruia.

Update: Și modelul 4G a ajuns la noi: Nokia Lumia 635 – preț în România pentru cel mai ieftin smartphone 4G

Nokia Lumia 630 Dual SIM – Uncompromised performance

First hands-on with the Nokia Lumia 630 and 635 (Windows Phone 8.1)

Surse: Microsoft, , AAWP, Nokia
updated updated