Pitica Y WISE J0304-2705, o „planetă” care s-a vrut stea

Pitica Y
Pitica Y WISE J0304-2705 în cele patru etape de evoluția / ilustrație John Pinfield

O echipă internațională de astronomi a anunțat descoperirea unei noi pitice Y, denumită WISE J0304-2705. Deși pare a fi o planetă, WISE J0304-2705 și-a început viața ca o stea fierbinte, iar cercetătorii consideră că obiectul cosmic a trecut prin patru faze de evoluție timp de miliarde de ani.

Stelele pitice Y sunt o categorie aparte a stelelor pitice brune și sunt considerate cele mai reci obiecte cosmice asemănătoare unor stele. Existența lor a fost confirmată prima dată în 2011, când datele furnizate de telescopul spațial NASA WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) au ajutat la descoperirea primelor șase. Printre acestea, WISE 1828+2650 avea cea mai mică temperatură identificată până atunci la o stea, estimată la cca. 25 grade Celsius. Între timp, WISE 0855–0714 a devenit cea mai rece pitică brună cunoscută.

WISE J0304-2705 (denumirea completă WISE J030449.03-270508.3) a fost descoperită tot cu ajutorul WISE, aflându-se în constelația sudică Fornax (Cuptorul sau Furnalul) la o distanță estimată între 33 și 55 ani lumină de Pământ. Astronomii caracterizează obiectul ca având o temperatură situată între cea de pe Terra și Venus, între 100 și 150 grade Celsius. Deși ar putea părea o planetă terestră după temperatură, obiectul se aseamănă ca mărime cu un gigant gazos, având o dimensiune de 20 – 30 de ori mai mare decât Jupiter.

Dar WISE J0304-2705 nu este deloc o planetă, ci o stea antică care s-a răcit treptat. Cercetătorii consideră că, în primii 20 de milioane de ani, steaua ar fi avut o temperatură de cel puțin 2800 grade Celsius, la fel ca pitica roșie Proxima Centauri. După alți 100 de milioane de ani, WISE J0304-2705 s-ar fi răcit până la cca. 1500 grade Celsius, tempertură ce ar fi permis condensarea norilor de silicați în atmosfera sa. Timp de miliarde de ani, s-ar fi răcit până la 1000 grade, suficient ca metanul în stare gazoasă și vaporii de apă să îi domine înfățișarea. Răcirea ar fi continuat, până când a ajuns la temperatura curentă de 100 – 150 grade Celsius.

Din cele 20 de pitice Y descoperite până acum, WISE J0304-2705 a fost caracterizată drept „ciudată” datorită unor emisii neobișnuite de lumină. Măsurătorile astronomilor sugerează că această pitică Y ar putea avea compoziția și/sau caracteristicile unora dintre cele mai vechi stele din galaxie. Cercetarea a fost publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society cu titlul „Discovery of a new Y dwarf: WISE J030449.03-270508.3”.

Surse: Royal Astronomical Society, MNRAS, NASA, Carnegie Institution for Science, University of Hertfordshire