Polul Nord revendicat de Danemarca, Rusia și Canada

north pole
Polul Nord / imagine NASA

Danemarca a revendicat oficial o zonă din Oceanul Arctic incluzând și Polul Nord, alăturându-se astfel Rusiei și Canadei într-o dispută ce va fi soluționată de către Organizația Națiunilor Unite. Deși nu există date publice concrete, se estimează că regiunea situată la nord de Cercul polar arctic ar putea ascunde până la 30% din zăcămintele nedescoperite de gaz natural și 13% din cele de petrol, cifre suficiente pentru a motiva competiția acerbă între țările riverane.

Polul Nord geografic este situat în Oceanul Arctic și este considerat parte a apelor internaționale, conform tratatelor actuale, zona fiind mărginită de apele și teritoriile Canadei, Statelor Unite, Rusiei, Norvegiei și Danemarcei. Odată cu adoptarea Convenției Națiunilor Unite privind Dreptul Mării(UNCLOS) în 1982, țările semnatare au un termen de 10 ani de la ratificare pentru a își prezenta revendicările privind extinderea platformei continentale în apele internaționale.

Cum Norvegia a ratificat Convenția în 1996, Rusia în 1997, Canada în 2003 și Danemarca în 2004, fiecare țară și-a prezentat ulterior revendicările asupra regiunii arctice. Dacă Norvegia nu și-a extins prea mult pretențiile, Rusia, Canada și Danemarca au solicitat inclusiv Polul Nord. Rusia a făcut chiar și un gest simbolic prin plasarea unui steag pe fundul Oceanul Arctic în dreptul Polului Nord.

Revendicările teritoriale în regiunea arctică / imagine BBC
Revendicările teritoriale în regiunea arctică / imagine BBC

La fel ca Rusia și Canada, Danemarca își susține revendicarea prin intermediul poziției Dorsalei Lomonosov. Lanțul muntos subacvatic Lomonosov se întinde pe o distanță de aproape 1800 km între Siberia pe de o parte și Groenlanda (teritoriu danez) și Insula Ellesmere (teritoriu canadian) de cealaltă parte, toate cele trei țări considerându-l o extensie a propriei platforme continentale. Până în prezent, Statele Unite nu au ratificat UNCLOS, dar este puțin probabil să revendice Polul Nord.

Conform datelor United States Geological Survey (USGS) publicate în revista Science, regiunea situată la nord de Cercul polar arctic ar putea deține aproximativ 22% din rezervele naturale nedescoperite. Conform estimărilor, întreaga zonă ar putea ascunde 30% din zăcămintele gaz natural și 13% din cele de petrol nedescoperite până acum, adică aproximativ 47289 trilioane metri cubi de gaze naturale și 90 miliarde barili de petrol. Din aceste resurse, 84% sunt estimate să se găsească în actualele ape internaționale.

Odată cu diminuarea calotei polare ca urmare a schimbărilor climatice, resursele zonelor arctice ar putea fi exploatate mult mai ușor. Clipul următor prezintă restrângerea drastică a calotei polare între 1980 și 2012.

Surse: UNCLOS, USGS, Science, BBC, NASA Goddard