Situl Măgura-Buduiasca și mierea în neolitic

Magura-Buduiasca
Situl neolitic Măgura-Buduiasca, Teleorman / foto Steve Mills & Douglass Bailey

Fragmente de vase din lut descoperite în situl Măgura-Buduiasca din Teleorman păstrează urme de miere cu o vechime de peste 7200 ani. Datele au fost publicate într-un nou studiu privind consumul de miere în perioada neolitică, cele mai vechi dovezi descoperite până acum provenind din situl arheologic Çatalhöyük din Turcia și având o vechime de aproximativ 9000 ani. Conform autorilor cercetării, mierea era consumată de populațiile preistorice din nordul Africii, Orientul Mijlociu și Europa, până în Danemarca.

Anterior, dovezile privind consumul de miere proveneau în principal din arta egipteană a Vechiului Regat (cca. 2500 î.Hr.) și din desene rupestre care puteau fi interpretate ca personaje recoltând miere. Desigur, oamenii au utilizat mierea mult mai devreme, cea mai veche bucată de ceară de albine fiind descoperită în Peștera Border din Africa de Sud și având o vechime de aproximativ 40000 de ani. Totuși, începuturile apiculturii sunt greu de stabilit în lipsa unor dovezi arheologice concrete.

Acum, colectivul coordonat de către Dr. Mélanie Roffet-Salque (Universitatea din Bristol) a analizat peste 6400 de fragmente ceramice cu o vechime cuprinsă între 9000 și 4000 de ani, provenite din situri neolitice din Europa, Asia și Africa. Ceara de albine (Apis mellifera) are o „amprentă” chimică deosebită, ce poate fi determinată relativ ușor cu ajutorul cromatografiei și spectrometriei, fapt ce a permis evidențierea fragmentelor ceramice asociate consumului de miere.

Conform studiului, urmele de miere și ceară de albine nu sunt foarte frecvente, dar au o răspândire geografică foarte mare. Astfel, au fost descoperite în situl Gueldaman din Algeria (5000 – 4000 î.Hr.), în siturile Çatalhöyük (cca. 7000 î.Hr.) și Çayönü Tepesi (6500 – 6000 î.Hr.) din Turcia, Tepe Sofalin din Iran, situri din Grecia, Marea Britanie și Danemarca. Deoarece nu au fost identificate urme de miere în ceramica descoperită mai sus de paralela 57 latitudine nordică, autorii consideră că aceasta ar putea fi limita superioară a răspândirii albinelor în perioada neolitică.

În privința fragmentelor descoperite la Măgura-Buduiasca, acestea sunt printre cele mai vechi din Europa asociate consumului de miere, fiind datate între 5500 – 5200 î.Hr. prin metoda radiocarbonului. Situl arheologic Măgura-Buduiasca (Teleor 003) este situat la cca. 1 km. de comuna Măgura din județul Teleorman, la aproximativ 10 km. Nord-Est de Alexandria. Cercetarea sitului a început încă din anii ’80, dar descoperiri mai importante au fost realizate începând din 2001. Campaniile arheologice de până acum au condus la identificarea unor urme ale culturilor neolitice Starcevo-Criş, Dudeşti și Vădastra. Din păcate, cercetările par să fi fost abandonate în ultimii ani. Studiul „Widespread exploitation of the honeybee by early Neolithic farmers” a fost publicat în revista Nature.
Surse: Nature, University of Bristol, Nature News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *