Toyota Fuel Cell Vehicle – primul automobil cu hidrogen

Toyota Fuel Cell Vehicle va fi primul automobil propulsat de hidrogen ce va fi comercializat în SUA începând din 2015. Toyota anunțase încă de anul trecut aceste intenții, dar la CES 2014 a prezentat pe larg conceptul ce va fi  lansat în producție de serie. Într-o declarație încrezătoare, reprezentații companiei au susținut că nu vor să reinventeze roata, ci doar tot ceea ce este necesar pentru a o pune în mișcare.

Fuel Cell Vehicle (FCV) reprezintă rezultatul unui proiect inițiat în 1992, primul prototip funcțional rulând pe străzile din Japonia în 1996. Inovațiile din ultimii ani și scăderea costurilor tehnologiilor folosite fac posibilă trecerea de la concept la produs de larg consum, iar Toyota speră să lanseze mașina în 2015 pe piața din SUA. Pentru moment, nu a fost anunțată denumirea comercială pentru FCV și nici prețul, dar Toyota a susținut că dorește să asigure un cost rezonabil.

Din punct de vedere al aspectului, prototipul prezentat se aseamănă cu Toyota Corolla. În privința tehnologiei folosite, FCV este complet diferită de orice automobil clasic. Fuel Cell Vehicle are un rezervor cu hidrogen folosit pentru a produce electricitate, singura emisie rezultată fiind apa sub formă de vapori. Energia electrică este folosită pentru a pune în mișcare motorul și pentru a alimenta acumulatorul integrat. De asemenea, bateria este încărcată și atunci când mașina frânează.

Toyota Fuel Cell Vehicle
Modul în care energia este folosită și recuperată

Toyota susține că un plin cu hidrogen asigură o autonomie de cca. 480 km, iar pentru realimentare sunt necesare între 3 și 5 minute. Motorul dezvoltă peste 100 KW (peste 130 CP) și accelerează de la 0 la 100 km/h în aproximativ 10 secunde.

Avantajele unui automobil cu hidrogen, față de un model electric precum Ford C-MAX Solar Energi, sunt autonomia mai mare și timpul mai scurt necesar pentru realimentare.

În California sunt deja instalate 9 stații de încărcare cu hidrogen, iar alte 19 sunt în construcție. Toyota susține că va rezolva și problema infrastructurii necesare pentru alimentare, dar nu furnizat mai multe detalii.

Surse: Toyota, CNET