Virusul Zika și febra Zika

virusul Zika
Țânțarii Aedes aegypti transmit virusul Zika / imagine Institut Pasteur

Virusul Zika este cauza febrei Zika, o boală infecțioasă transmisă de țânțari și considerată a avea simptome ușoare la oameni. Recent însă, virusul Zika a ajuns sursa unor titluri senzaționale și recomandări nerealiste. De la „amenințare la adresa sănătății umane”, „virusul fără vaccin” și „anunțuri șocante”, febra Zika pare să se transforme într-o epidemie mondială. Realitatea nu este atât de sumbră, iar informarea corectă poate contribui la prevenirea febrei Zika și a potențialelor sale efecte negative pentru sănătatea umană.

Virusul Zika a fost identificat prima dată în 1947, în pădurea tropicală Zika din Uganda. Ca și în cazul altor boli tropicale, precum febra Dengue, Chikungunya sau febra galbenă, virusul Zika este răspândit de țânțarii din genul Aedes. Inițial, speciile de țânțari Aedes (A. aegypti, A. albopictus, A. japonicus, A. atropalpus sau A. koreicus) erau întâlnite doar în zonele tropicale și subtropicale, dar acum au ajuns să fie semnalate chiar și în Țările de Jos (Olanda).

Timp de mai multe decenii, virusul Zika a fost semnalat doar sporadic în Africa și Asia de Sud, dar în 2007 a fost înregistrată prima epidemie de febră Zika pe insula Yap din Pacific. În 2013, o epidemie de febră Zika a fost semnalată în Polinezia Franceză, iar în mai 2015 au fost stabilite primele cazuri în Brazilia. De aici, virusul Zika s-a răspândit în America de Sud și America Centrală, ajungând să fie semnalat în 13 țări la începutul anului 2016.

Virusul Zika este un Flavivirus, un virus din familia Flaviviridae considerat a avea efecte ușoare în comparație cu virusul West Nile sau encefalita japoneză. De obicei, simptomele febrei Zika sunt febră ușoară, iritații ale pielii, dureri de cap, conjunctivită (ochi roșii) și durează între 2 și 7 zile. Majoritatea celor infectați cu virusul Zika nu prezintă niciun fel de simptome, estimându-se că doar 1 din 5 dezvoltă febra Zika. Boala nu necesită spitalizare, iar cazurile de deces au fost rare. Creșterea numărului de cazuri de copii cu microcefalie (craniu subdezvoltat) în nordul Braziliei a sugerat o conexiune cu virusul Zika, dar aceasta nu a fost încă dovedită.

Deși nu există vaccin și medicație specifică, febra Zika poate fi tratată prin hidratarea adecvată și administrarea de paracetamol (acetaminofen). Aspirina (acidul acetilsalicilic) și medicamentele pe bază de Ibuprofen (Nurofen, Abfen, Adagin, Advil, Ibalgin, Modafen, Paduden, Saridon etc.) nu sunt recomandate din cauza riscului de a declanșa hemoragii. Deși există speculații cu privire la transmiterea virusului Zika pe cale sexuală, autoritățile medicale consideră că febra Zika se poate răspândi doar prin intermediul țânțarilor.

Până în prezent, febra Zika nu s-a răspândit în Europa, iar cazurile de persoane bolnave care să ajungă pe continent au fost rare. Pentru cei care călătoresc în zonele afectate de epidemie, se recomandă protejarea împotriva mușcăturilor de țânțari prin purtarea de haine (de preferat, de culoare deschisă) care să acopere cât mai mult din corp, folosirea de substanțe împotriva insectelor și instalarea de plase la uși și ferestre, mai ales la dormitor. Recomandările care au generat știri de senzație, de genul „femeile să nu rămână însărcinate până în 2018”, sunt nerealiste și nu fac decât să genereze panică nejustificată.

În România, răspândirea virusului Zika este imposibilă în condițiile temperaturilor scăzute asociate sezonului rece, iar venirea verii nu a adus până acum boli tropicale decât în situații izolate. Din aceste considerente, o epidemie de febră Zika în România este foarte puțin probabilă. Articolul a fost realizat pe baza informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (WHO),Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), dar nu se poate substitui unei opinii medicale avizate. În cazul în care considerați că ați putea fi infectat cu virusul Zika, consultați medicul de familie sau un medic specialist în boli infecțioase.
Surse: WHO, ECDC, CNSCBT, Institut Pasteur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *