Volocopter VC200 – primul elicopter ecologic

Compania germană E-volo susține că Volocopter este primul elicopter ecologic, o adevărată revoluție în industria aviatică. Volocopter a fost conceput drept o alternativă mai simplă, mai sigură și mai curată la elicopterele tradiționale.

Noul model renunță la motorul cu ardere internă și îl înlocuiește cu 18 rotoare propulsate electric. Inventatorii susțin că Volocopter poate decola și ateriza pe verticală la fel ca un elicopter obișnuit, dar număru mai mare de elice sporește siguranța. Chiar dacă una sau mai multe elice cedează, aparatul este capabil să aterizeze în siguranță.

Controlul este de tip fly-by-wire și firma germană susține că pilotarea prin intermediul unei manete este o „joacă de copii”. Pilotul nu trebuie să își facă griji în privința unghiului de zbor, a vitezei minime sau altor caracteristici de zbor obișnuite pentru un elicopter.

Rotoarele electrice generează atât forța portantă, cât și ajustările necesare pentru stabilirea direcției. Mai mult, spre deosebire de elicopterele obișnuite, Volocopter nu necesită control mecanic al elicelor. Reglajele necesare sunt realizate automat prin intermediul unor computere care controlează viteza de rotație pentru fiecare elice.

Ca orice vehicul electric, Volocopter are o autonomie limitată de bateriile cu care este dotat. În prezent, aparatul poate zbura pentru cca. 20 de minute, dar creatorii lui susțin că timpul de zbor ar putea fi extins, în viitorul apropiat, până la o oră sau chiar mai mult. E-volo ia în calcul și un model hibrid cu o autonomie de câteva ore.

E-volo a primit o finațare de 2 milioane de Euro pentru a dezvolta prototipul modelului VC200 care poate transporta doi pasageri.

Primul zbor de test a avut loc pe 17 noiembrie în Karlsruhe (Germania), iar pe baza acestui prototip se dorește dezvoltarea producției de serie. Pentru a obține finanțarea necesară, a fost inițiată o campanie pe site-ul seedmatch, echivalentul german pentru Kickstarter.

Sursă: e-volo.com