Cea mai lungă eclipsă totală de Lună în direct (video)

eclipsa luna
Fazele eclipsei totale de Lună / imagine Akira Fujii

Cea mai lungă eclipsă totală de Lună a secolului are loc în noaptea dintre 27 și 28 iulie 2018. Deși fenomenul astronomic este vizibil în întregime din România, condițiile meteo ar putea să strice spectacolul. În acest caz, puteți urmări eclipsa de Lună în direct aici.

Spre deosebire de o eclipsă totală de Soare, cum a fost cea din august 2017, o eclipsă totală de Lună are loc atunci când satelitul Pământului traversează umbra planetei. Ultima eclipsă totală de lună a avut loc pe 31 ianuarie 2018, dar nu a fost vizibilă de la noi. Cu acea ocazie am vorbit despre termenii „Lună sângerie”, „Lună albastră” sau „SuperLună”, ce nu au nici o relevanță științifică, dar sunt adesea uzitați în media.

În data de 27 iulie, eclipsa va începe la ora 20:14 cu penumbra Pământului acoperind Luna, dar această fază nu este vizibilă din România, deoarece Luna se va afla sub linia orizontului. Eclipsa parțială, când umbra Pământului începe să acopere Luna, va avea loc la ora ora 21:24 și va fi vizibilă de la noi. Eclipsa totală de Lună va începe la ora 22:30, va avea maximul la 23:21 și se va termina la ora 00:13, în data de 28 iulie 2018. Eclipsa parțială se va încheia la ora 01:19, iar penumbra Pământului va părăsi Luna la ora 02:28.

Cu o durată totală de o oră, 42 minute și 57 secunde, fenomenul astronomic este considerat cea mai lungă eclipsă totală de Lună a secolului 21 (2001 – 2100). Următoarea eclipsă cu o durată similară va avea loc în anul 2123. Dacă vremea va fi favorabilă, veți putea observa cum Luna este acoperită treptat de umbra Pământului și capătă o culoare roșiatică, de unde și denumirea informală de „Lună sângerie” (Blood Moon). Mai mult, aveți ocazia să vedeți și Opoziția lui Marte. Dacă condițiile meteo nu vă permit observații directe, puteți urmări eclipsa cu ajutorul următoarelor transmisii în direct.

Slooh – Institute of Astrophysics of the Canary Islands

Eclipse Total de Luna – Observatorio de Altas Energías HESS, Namibia

Blood Moon Total Lunar Eclipse LIVE Stream

Virtual Telescope – The Night of the Red Moon

Pe pagina de FaceBook a Planetariului şi Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad
https://www.facebook.com/astrobarlad/posts/
Pe pagina de FaceBook Royal Observatory Greenwich
https://www.facebook.com/royalmuseumsgreenwich/videos/1899874586730026/