„Cetatea Veche” din Sântana și arheologia „clickbait”

Sântana
Presupusa Cetate Veche din Sântana / foto Arad OnLine

La Sântana în județul Arad nu s-a descoperit doar „Cetatea Veche”, ci și cum să faci titluri de senzație în presa internațională. Dacă nu ați auzit încă: „Cetatea Veche din Sântana, de patru ori mai mare decât cunoscuta Troia”. Cu mențiunea că Troia era construită din piatră și încă se vede, iar la Sântana nu s-au descoperit încă resturile „palatului” din chirpici de 100 metri. Dar să nu sărim la concluzii.

În apropierea orașului Sântana din județul Arad, o echipă de arheologi români și germani a efectuat prospecțiuni magnetometrice în cardul unei cercetări arheologice începută încă din 2009. Coordonatorii șantierului arheologic, Gogâltan Florin (Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române Cluj-Napoca) și Rüdiger Krause (Universitatea Goethe, Frankfurt), susțin că prospecțiunile au relevat o „cetate” ce se întinde pe „aproape 90 de hectare”, precum și „rezultate care ne sperie: un palat uriaş, cu lungimea de 100 de metri şi lăţimea de 40 de metri”. Așezarea fortificată ar fi fost „ridicată în secolul XIV înainte de Hristos, respectiv cu aproximativ 3.400 de ani în urmă”.

Conform declarațiilor date de Florin Gogâltan în presa locală, „Troia avea o suprafaţă de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puţin de 89 de hectare” și „cetatea de la Sântana era o capitală a Europei”. Prin Associated Press, o agenție care nu pare să aibă vreun standard editorial, astfel de declarații au ajuns în presa internațională și au fost republicate inclusiv pe pagina New York Times.

Prospecțiunile geologice, printre care și cele magnetometrice, sunt din ce în ce mai utilizate în arheologia modernă, contribuind la descoperiri importante. Cu toate acestea, hărțile și schițele siturilor realizate pe baza lor sunt susceptibile a fi interpretate entuziast de arheologi la prima vedere. Ulterior, săpăturile demonstrează că nu tot ceea ce părea un zid pentru instrumentele geologilor este chiar un zid. Solul are densități diferite din diverse motive, nu doar în urma modificărilor realizate de oameni. Cam așa a pățit și echipa care filma pentru documentarul BBC Jungle Atlantis, despre orașul antic Angkor Wat.

În cazul așezării de la Sântana (Situl arheologic de la Sântana, punct „Cetatea Veche”, cod LMI AR-I-s-A-00454), nici măcar nu este vorba de ziduri. Florin Gogâltan a susținut că „La Sântana, construcţiile au fost realizate din lut şi lemn, semn că civilizaţia era mai dezvoltată şi se adapta la materialele de construcţie de care dispunea”. Dar nicio urmă a unei construcții de acest fel nu a fost pusă în evidență de săpături până acum. „Palatul” de 100×40 m este doar bănuit, fără ca existența sa să fie dovedită de săpături arheologice. Despre partea a doua, mai rămânea să ni se spună că egiptenii au avut o civilizație înapoiată…

În realitate, în cadrul săpăturilor arheologice din 2009, au fost documentate o serie de lucrări de apărare, printre care și un val de pământ, considerat a fi bine păstrat. De asemenea, au fost descoperite două morminte, unul de incineraţie şi unul de inhumaţie. Până acum, nu au fost prezentate dovezi care să susțină existența unui „palat”, iar inventarul arheologic nu a fost foarte bogat (un vârf de săgeată, un ac de cusut, un saltaleon, un vas ceramic aproape întreg). În campania din 2011, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi un vârf de săgeată confecţionat din silex, dar s-a constatat și alterarea substanțială a sitului în urma lucrărilor agricole.

Cercetarea arheologică de la Sântana este foarte interesantă, are potențialul de a scoate la iveală urmele unei așezări importante din Epoca Bronzului, dar nu a produs încă rezultate remarcabile. Probabil coordonatorii au dorit să dea un impuls finanțării pentru campania arheologică de anul viitor. Din păcate, astfel de știri exacerbate diminuează încrederea publicului în cercetarea științifică și dau prilejul unor articole ce nu pot fi descrise decât drept „clickbait”, titluri fără conținut care să le susțină.

Surse: The New York Times, Arad OnLine, Gazeta de Cluj, CIMEC