Ciocolata neagră este deseori promovată pentru potențialele beneficii aduse stării de sănătate, dar modul de acțiune al compușilor binefăcători nu a fost explicat în întregime. Două noi studii susțin că au rezolvat misterul motivului exact pentru care ciocolata neagră este sănătoasă și au stabilit influența asupra sistemului circulator.
Ciocolata a fost apreciată încă din antichitate de către populațiile indigene din America Centrală și de Sud, iar în Europa a ajuns inițial ca un produs de lux. Deși nu există o definiție exactă, ciocolata neagră este considerată ca având cel puțin 35% conținut de cacao și este preparată fără lapte. Desigur, cu cât concentrația de cacao este mai mare, cu atât ciocolata va avea mai multe ingrediente benefice.
În cadrul întrunirii American Chemical Society (ACS), cercetătorii Louisiana State University au prezentat concluziile unui studiu privind interacțiunea dintre ciocolata neagră și anumite bacterii din tractul gastrointestinal având ca rezultat producerea de compuși antioxidanți benefici pentru inimă.
Conform cercetătorilor, atunci când mâncăm ciocolată neagră, „bacteriile bune” din sistemul digestiv, cum ar fi Bifidobacterium sau bacteriile lactice, se hrănesc cu ea, o fermentează și o transformă în compuși cu caracteristici anti-infamatorii. Ulterior, acești compuși sunt absorbiți de organism și diminuează inflamația țesutului cardiovascular, reducând riscul pe termen lung de a suferi un infarct miocardic.
Studiul este considerat de autori drept prima cercetare care evidențiază efectele ciocolatei negre asupra diferitelor bacterii din stomac. Dr. John Finley, coordonatorul studiului, susține că beneficiile ciocolatei negre pot fi crescute prin asocierea cu fructe care conțin antioxidanți, cum ar fi rodia sau acai, următorul pas fiind adoptarea acestor recomandări de către producătorii de ciocolată.
Un alt studiu, publicat în jurnalul Federation of American Societies for Experimental Biology(FASEB), susține că ciocolata neagră ajută la restabilirea flexibilității arterelor și, în același timp, împiedică celulele albe să se fixeze pe pereții vaselor de sânge, factori importanți în prevenirea aterosclerozei.
Cercetarea a fost derulată în două etape de câte patru săptămâni, cei 44 de subiecții bărbați de vârstă mijlocie, cu greutate peste medie, consumând 70 de grame de ciocolată pe zi. Autorii studiului nu au precizat concentrația de cacao din ciocolata folosită, dar au constatat că procentul de flavonoide, compușii care dau gustul amar, nu influențează rezultatele.
Până când cercetătorii vor dezvolta un medicament din cacao sau o ciocolată neagră pe care să o găsim la farmacie, așa cum recomandau și cardiologii în ultimele cercetări și studii despre iubire, o cutie cu bomboane de ciocolată neagră ar putea fi cadoul potrivit atât pentru menținerea unei relații, cât și pentru sănătatea inimii.
Surse: ACS, FASEB, EUR-Lex, imagine John Loo