Citroën Ami – 100% electric pentru o nouă generație

Citroën Ami
Citroën Ami / imagine Citroën

Citroën Ami este ultima creație a venerabilului producător francez, un vehicul 100% electric, accesibil și excelent pentru deplasarea în orașele aglomerate și poluate. Având în vedere că în unele țări nu necesită permis de conducere și poate fi încărcat la o priză electrică standard, Citroën Ami ar putea deveni unul dintre cele mai căutate automobile de oraș.

Din punct de vedere legal, Citroën Ami este un cvadriciclu. În Franța, poate fi condus de la 14 ani fără permis de conducere. În România, poate fi condus începând cu vârsta de 16 ani, dar necesită permis categoria B1. Cum legislația română privind circulația pe drumurile publice se modifică în fiecare an, este posibil să avem o relaxare a acestor cerințe în viitor.

Citroën Ami are o greutate de 490 kg, incluzând bateria, o lungime de 2,41 metri, o lățime de 1,36m  și o înălțime de 1,52m. Vehiculul poate să transporte două persoane și are un spațiu de stocare de 64l amplasat în partea din față. În mod evident, Ami nu este un automobil de familie, ci un mijloc de transport potrivit pentru deplasarea în oraș, la serviciu sau pentru cumpărături nevoluminoase.

Motorul electric de 6 kW promite o viteza maximă de 45 km/h, iar bateria oferă o autonomie de 70 km. Conform Citroën, bateria poate fi încărcată complet în trei ore de la orice priză electrică standard de 220V. În Franța, prețul de achiziție Citroën Ami pornește de la 6000 Euro, cu TVA inclus, sau poate fi achiziționat în rate.

Pentru moment, Citroën România nu a confirmat disponibilitatea locală sau prețul de achiziție. Având în vedere problemele generate de poluare și congestionarea traficului în mai multe orașe din România, sperăm ca Citroën Ami să ajungă și la noi cât mai repede. Altfel, vom fi nevoiți să ascultăm în continuare promisiunile Renault, care susține de cel puțin 10 ani că va lansa o Dacia electrică.

Sursă: Citroën