Exoplaneta K2-18b ar avea nori de apă

K2-18b
Exoplaneta K2-18b / ilustrație NASA

Exoplaneta K2-18b ar fi prima planetă potențial terestră ce ar avea nori de apă în atmosferă, conform unui nou studiu publicat în Nature. K2-18b este un „super-Pământ” ce orbitează în zona locuibilă a stelei sale. Pentru moment, caracteristicile exacte ale planetei nu sunt cunoscute, dar observații ulterioare ar putea lămuri cât de mult se aseamănă K2-18b cu Terra.

Steaua K2-18 este o pitică roșie, o stea de tip M mult mai mică și mai rece decât Soarele, aflată la aproximativ 124 ani lumină de noi. În jurul stelei au fost descoperite două planete: K2-18b în 2015 și K2-18c în 2017. K2-18b are o masă de cel puțin 8 ori mai mare decât Pământul și o rază de aproximativ 2,3 ori mai mare decât planeta noastră (6371 km).

Exoplaneta ar putea să fie telurică, asemănătoare Pământului și cu o atmosferă extinsă, ori o lume înghețată cu o concentrație mare de apă în stare lichidă în interior. Deși este mult mai aproape de steaua sa decât noi de Soare, fiind situată la aproximativ 0,14 UA (Unitate Astronomică – distanța medie de la Pământ la Soare) și efectuând o orbită completă în numai 33 de zile, K2-18b primește aproximativ aceeași cantitate de energie.

Noua cercetare a utilizat datele culese de Telescopul Spațial Hubble pentru a detecta spectrul exoplanetei. Conform studiului publicat, K2-18b ar avea vapori de apă în atmosferă și hidrogen. Deși compoziția exactă nu a putut fi determinată, modelele teoretice testate de cercetători indică până la 50% vapori de apă în atmosferă.

Descoperirea este considerată importantă pentru că oferă oportunitatea unor studii ulterioare care să încerce determinarea mai exactă a compoziției atmosferei exoplanetei K2-18b. Dacă se confirmă, exoplaneta ar fi prima planetă terestră cu nori de apă situată în zona locuibilă circumstelară, un potențial „al doilea Pământ”, chiar dacă este ceva mai mare decât planeta noastră. Studiul „Water vapour in the atmosphere of the habitable-zone eight-Earth-mass planet K2-18 b” a fost publicat în revista Nature din 11 septembrie 2019.

Sursă: Nature