Miranda – o lună de gheață deformată de încălzirea mareică

Miranda moon
Miranda, satelitul lui Uranus / imagine NASA/JPL /Ted Stryk

Miranda,satelitul planetei Uranus, este printre cele mai ciudate și enigmatice corpuri cerești din Sistemul Solar. În pofida dimensiunii reduse, Miranda pare să fi trecut printr-o perioadă de transformări dramatice care au condus la formarea a trei caracteristici geologice unice. Conform unui nou studiu, aspectul actual s-ar datora fenomenului de încălzire mareică care a condus la deformarea suprafeței de gheață.

La momentul descoperirii de către astronomul Gerard Kuiper în 1948, Miranda era cel mai mic și mai apropiat satelit de planeta Uranus. Între timp, sonda Voyager 2 și telescopul spațial Hubble au contribuit la descoperirea a încă 12 sateliți, ducând numărul total de luni ale lui Uranus la 27. Miranda are un diametru de 470 km, de aproape șapte ori mai mic decât Luna, fiind formată din gheață și silicați.

Aspectul său neobișnuit i-a pus în dificultate pe astronomi, satelitul părând a fi alcătuit din bucăți care nu s-au unit prea bine. În pofida dimensiunii reduse, suprafața sa este printre cele mai ciudate și variate din Sistemul Solar, incluzând rifturi de 12 ori mai adânci decât Marele Canion și trei forme geologice denumite „coronae” (deformări poligonale ale suprafeței). De-a lungul timpului au fost propuse mai multe teorii pentru a explica aceste caracteristici neobișnuite, printre acestea numărându-se coliziunea cu un meteorit de mari dimensiuni.

Noul studiu, „Global resurfacing of Uranus’s moon Miranda by convection” publicat în revista Geology, susține că cele trei coronae s-au format, cel mai probabil, prin convecția calotei de gheață. În timp ce Miranda se afla pe o orbită excentrică, depărtându-se și apropiindu-se de Uranus, s-a produs fenomenul de încălzire mareică, frecarea ducând la încălzirea și topirea gheții. Bucățile desprinse s-au ridicat la suprafață dând naștere unor noi forme de relief.

Cele trei „coroane” sunt vizibile în emisfera sudică a satelitului Miranda, fiecare având cel puțin 200 km lungime. Arden este cea mai mare și are vârfuri și văi cu o diferență de nivel de până la 2km. Elsinore are o centură exterioară de aproximativ 80 km, dar se ridică la doar 100m față de restul suprafeței. Inverness este trapezoidală și are o porțiune mai deschisă la culoare în centru. Până acum nu există imagini detaliate ale emisferei nordice și Miranda ar putea ascunde mai multe forme de refilef de acest fel.
Surse: Geological Society of America, Geology, NASA