Mobula tarapacana este printre cei mai buni scufundători oceanici

Chilean devil ray
Mobula tarapacana – pisica de mare chiliană / imagine Jorge Fontes

Mobula tarapacana (pisica de mare chiliană) este observată de obicei în apropierea suprafeței apei, dar cercetătorii Woods Hole Oceanographic Institution (WHOI) au descoperit că este printre cei mai buni scufundători oceanici din lume, ajungând la adâncimi de aproape 2km. Specia Mobula tarapacana a primit numele provinciei Tarapacà din Chile, fiind cunoscută însă sub diverse denumiri  în funcție de zona geografică în care este observată: Box Ray, Chilean devil ray, Devil Ray, Greater Guinean Mobula, Sicklefin Devil Ray, Spiny Mobula.

Se presupune că specia este răspândită în majoritatea apelor temperate și tropicale, fiind localizată cel mai adesea în apropierea coastelor din Brazilia, Venezuela, Chile, Mexic, Africa de Sud, Coasta de Fildeș, Egipt, Japonia, Indonezia și Filipine. Cercetătorii speculau cu privire la posibilitatea unor migrații ale pisicii de mare chiliene pe distanțe lungi și au încercat să stabilească traseele exacte.

Astfel, un număr de 15 exemplare din partea centrală a Oceanului Atlantic de Nord au fost dotate cu dispozitive de monitorizare prin satelit și urmărite timp de nouă luni, între 2011 și 2012. Rezultatele cercetării au fost publicate sub titlul „Extreme diving behaviour in devil rays links surface waters and the deep ocean” în revista Nature Communications din 1 iulie 2014.

Conform cercetătorilor, dispozitivele au furnizat o imagine tridimensională a deplasărilor pisicii de mare chiliene, relevând că se scufundă cu viteze de până la 6 metri pe secundă la adâncimi de aproape 2000m, unde temperatura apei este mai mică de 4 grade Celsius. Specia poate atinge dimensiuni de până la 4m și este observată de cele mai multe ori în apele calde de suprafață.

Pentru a rezista la presiunea ridicată și temperaturile scăzute din timpul scufundării, Mobula tarapacana a dezvoltat două tehnici. Prima implică o coborâre până la adâncimea maximă, urmată de o urcare treptată, într-un timp total de 60 – 90 minute. Cea de-a doua este o scufundare la adâncimi de până la 1000m, unde pisica de mare poate rămâne timp de până la 11 ore.

De asemenea, studii anterioare au demonstrat că pisica de mare chiliană și alte specii similare prezintă o adaptare fiziologică: vase de sânge bine dezvoltate împrejurul cavității craniene care ajută la reglarea temperaturii. Pentru moment, nu se cunoaște exact de ce Mobula tarapacana se scufundă la asemenea adncimi, dar cercetătorii presupun că ar putea vâna o serie de pești care trăiesc în adâncurile oceanelor.

Până în prezent, recordul de adâncime este deținut de către balenele din specia Ziphius cavirostris („Cuvier’s beaked whale” – balena cu cioc Cuvier) care se scufundă până la 2992m. În imaginea următoare este prezentată o comparație între adâncimile la care se scufundă câteva specii printre care rechinul alb (Carcharodon carcharias), rechinul-balenă (Rhincodon typus) și peștele-spadă (Xiphias gladius).

Deepest Divers
Mobula tarapacana printre cei mai buni scufundători oceanici / imagine Jack Cook/WHOI

Surse: Nature Communications, Woods Hole Oceanographic Institution