Pandantivul din Star Carr și gravurile de 11000 ani

pandantiv mezolitic
Pandantivul gravat descoperit în situl Star Carr / foto Yorkshire Museum

Un pandantiv descoperit în situl Star Carr din Anglia este descris într-un nou studiu drept „cel mai vechi obiect de artă mezolitică” din Marea Britanie. Conform cercetătorilor, pandantivul din Star Carr ar avea o vechime de aproximativ 11000 ani și simbolurile sale ar reprezenta un copac, o hartă și o frunză. Pandantivele gravate din Mezolitic sunt considerate extrem de rare, iar acesta este singurul încrustat și realizat din marnă descoperit până acum în Europa.

Situl arheologic Star Carr este situat în Nord-Estul Angliei, în Vale of Pickering, North Yorkshire, fiind considerat unul dintre cele mai importante situri mezolitice din lume identificate până în prezent datorită artefactelor foarte bine conservate. În Epoca de Mijloc a Pietrei (Mezolitic), situl era așezat pe malul unui lac, alături de alte comunități ce s-au dezvoltat în jurul anului 9000 î.Hr, la doar câteva secole după încheierea ultimei Epoci de Gheață (Glaciația Würm).

Cu ocazia săpăturilor derulate în 2015, arheologii au descoperit un pandantiv triunghiular realizat dintr-un șist argilos de culoare cenușie. Pandantivul are o grosime de 3mm, măsoară aproximativ 31mm x 35mm și are o incizie rotundă la unul din colțuri. De asemenea, pandantivul are gravate mai multe linii mari paralele, unele având mici ramificații. Arheologii consideră că acestea ar putea fi interpretate drept un arbore, o frunză, o hartă sau chiar un sistem primitiv de numerotare.

Este posibil ca pandantivul să fi fost purtat pentru a oferi protecție, un talisman care să îl protejeze spiritual pe posesorul său. Totodată, deoarece în apropiere au fost descoperite anterior măști cu coarne de cerb roșu (Cervus elaphus), este posibil ca pandantivul să fi aparținut unui șaman. Deși în situl Star Carr au mai fost descoperite mărgele din marnă, o bucată perforată de chihlimbar și dinți de animale cu perforații, acesta este primul pandantiv gravat recuperat până acum. La nivel european, din aceeași perioadă au mai fost descoperite aproximativ 73 de pandantive decorate din chihlimbar în Danemarca, Suedia și nordul Germaniei. Pandantivul din Star Carr este expus la Muzeul Yorkshire, iar descrierea sa a fost publicată în Internet Archaeology sub titlul „A Unique Engraved Shale Pendant from the Site of Star Carr: the oldest Mesolithic art in Britain”.
Surse: University of York, Internet Archaeology, Yorkshire Museum