Patagotitan mayorum – cel mai mare dinozaur are acum nume

Patagotitan
Patagotitan mayorum / ilustrație Jorge González

Cel mai mare dinozaur descoperit până acum a fost denumit formal Patagotitan mayorum. Titanozaurul a trăit în urmă cu aproximativ 100 milioane de ani în Patagonia de astăzi, unde fosilele sale au început să fie descoperite din 2011. Conform studiului publicat, Patagotitan mayorum ar fi ajuns la o lungime de aproape 40 metri și ar fi avut o greutate de până la 69 tone.

Fosilele care au condus la descrierea speciei au fost remarcate prima dată în 2011 de fermierul Aurelio Hernández, în apropierea așezării La Flecha, provincia Chubut, Argentina. Din 2013, paleontologii au început să studieze situl, iar în 2014 descoperirea ajungea în presa internațională.

După ani de cercetări, paleontologii au reușit să recupereze mai mult de 200 de fosile de la șase specimene ce par să fi aparținut unei singure specii. Acum, dinozaurul a fost descris și denumit formal Patagotitan mayorum: „Patago” de la Patagonia, „titan” din mitologia greacă și „mayorum” în onoarea familiei Mayo, proprietarii fermei La Flecha.

Conform studiului publicat, fosilele au o vechime de 101 milioane de ani, iar paleontologii estimează că dinozaurul erbivor ar fi trăit între Albian și Santonian, ultima perioadă a Cretacicului timpuriu (inferior) și perioada de mijloc a Cretacicului târziu (superior). În medie, un dinozaur adult ar fi avut o lungime de 37 metri și o înălțime la nivelul umărului de 6 metri. Autorii cercetării consideră că Patagotitan mayorum ar fi putut ajunge până la o lungime de 39,5 și o greutate de 69 tone.

Având în vedere doar lungimea, dinozaurul ar fi cel mai mare animal terestru care a trăit vreodată. Alți dinozauri ce fac parte din Titanosauria sunt Argentinosaurus, cunoscut din puține fosile și cu dimensiuni dezbătute frecvent, sau Dreadnoughtus schrani – un titanozaur de 60 tone. Studiul „A new giant titanosaur sheds light on body mass evolution among sauropod dinosaurs” a fost publicat în Proceedings of the Royal Society B din 9 august 2017.
Sursă: Proceedings of the Royal Society B