Pogona vitticeps – dragonul bărbos își schimbă sexul din cauza căldurii

dragon bărbos
Pogona vitticeps, dragonul bărbos din centrul Australiei / foto Arthur Georges

Pogona vitticeps este un dragon bărbos australian, iar cercetătorii Universității Canberra susțin că este prima specie de șopârlă la care a fost constatată transformarea masculilor în femele în habitatul natural, sub influența condițiilor climatice. Astfel, din cauza temperaturilor ridicate, dragonii genetic masculi devin femele capabile să se reproducă. Cercetătorii consideră această descoperire o dovadă a influenței pe care o pot avea schimbările climatice asupra biologiei organismelor.

Pogona vitticeps este una dintre cele opt specii ale genului Pogona (P. barbata, P. henrylawsoni, P. microlepidota, P. minima, P. minor, P. mitchelli și P. nullarbor), cunoscute în mod obișnuit drept dragoni bărboși sau dragoni cu barbă. Specia a P. vitticeps a fost descrisă în 1926, iar în 2007 s-a constatat că incubarea ouălor în laborator la o temperatură mai mare de 34 grade Celsius conduce la transformarea masculilor în femele.

Acum, colectivul coordonat de Dr Clare Holleley (Universitatea Canberra) a studiat 131 de dragoni bărboși adulți capturați în statele Queensland și New South Wales (Noul Wales de Sud) din Australia. Un număr de 11 specimene aveau organe reproducătoare feminine, dar erau masculi din punct de vedere genetic, având cromozomii ZZ și nu ZW cum ar fi fost normal.

Cercetătorii au împerecheat astfel de femele care și-au schimbat sexul cu masculi normali și au constatat că sunt fertile, chiar producând mai multe ouă decât femelele normale. Glumind, Dr. Holleley a afirmat că, în cazul șopârlelor, masculii ar putea fi considerați mame mai bune decât femelele de dragon bărbos.

Deși setul de date este limitat și nu poate fi considerat reprezentativ, s-a constatat o tendință ascendentă a schimbărilor de sex determinate de căldură în mediul natural. Astfel, procentul de femele cu cromozomi ZZ a crescut în fiecare an, de la 6,7% în 2003, la 13,6% în 2004 și 22,2% în 2011. Cum Australia a înregistrat 7 dintre cei mai fierbinți 10 ani din istorie începând din 2002, cu 2014 considerat al treilea în acest top, cercetătorii consideră că schimbările climatice ar putea accelera trecerea de la o determinare cromozomială a sexului la una dependentă de temperatură.

Studiul „Sex reversal triggers the rapid transition from genetic to temperature-dependent sex” a fost publicat în revista Nature. Clipul următor prezintă un dragon bărbos din specia Pogona vitticeps în captivitate.

Surse: Nature, University of Canberra, Bureau of Meteorology