Polaris Dawn – „prima ieșire în spațiu privată” nu impresionează (video)

Polaris Dawn
Sarah Gillis în Crew Dragon „Resilience” / fotografie realizată de echipajul Polaris Dawn

Misiunea Polaris Dawn a fost promovată drept „prima ieșire în spațiu privată”, dar nu a fost chiar privată și nici exact ieșire. Așa cum Uniunea Sovietică realiza o serie de „prime” în spațiu în urmă cu 60 de ani, SpaceX pare să repete rețeta cu același succes mediatic. Cei patru astronauți au reușit însă să își atingă toate obiectivele și să se întoarcă cu bine pe Pământ.

Programul Polaris a fost gândit și este condus de către miliardarul american Jared Isaacman. În esență, Jared Isaacman a plătit SpaceX pentru a îl duce în „prima misiune turistică în spațiu” și acum în „prima ieșire în spațiu comercială”. O a doua misiune Polaris propunea să intervină asupra telescopului spațial Hubble, dar NASA a respins oferta.

Pentru misiunea Polaris Dawn, capsula spațială Crew Dragon „Resilience” a fost lansată de o rachetă Falcon 9 în data de 10 septembrie 2024, la ora 09:23 UTC (ora locală 05:23, 12:23 ora României), de la Complexul de Lansare 39A, din cadrul Centrului Spațial Kennedy al NASA.

După o zi, capsula spațială Crew Dragon a ajuns la cea mai mare distanță față de Pământ de pe parcursul misiunii, 1400,7 km conform SpaceX.

Ulterior, capsula a coborât pe o orbită mai apropiată de Pământ, iar echipajul a efectuat o activitate extravehiculară (EVA, ieșire în spațiu, spacewalk). Jared Isaacman a ieșit primul din capsulă și a realizat o serie de teste de mobilitate ale costumului.

Sarah Gillis, inginer SpaceX, a îndeplinit activități similare.

Așa cum se poate vedea din imagini, echipajul nu a părăsit complet capsula spațială. Pentru comparație, acesta este prima activitate extravehiculară din istorie, efectuată de Alexei Leonov în 18 martie 1965.

În data de 5 septembrie 2024, la ora 07:37 UTC (ora locală 03:37 EDT, 10:37 ora României), capsula Crew Dragon a ajuns cu bine în apele din apropierea Floridei.

Cei patru membri ai echipajului, Jared Isaacman, Scott Poteet, Sarah Gillis și Anna Menon, au fost recuperați cu succes după aproximativ o oră.

Capsula Crew Dragon „Resilience” a debutat în Crew-1, prima misiune cu echipaj derulată de SpaceX în cadrul programului comercial de transport al astronauților la ISS, plătit de NASA. Așadar, inițiativa privată spațială în America e tot cu bani de la stat.