Saturn a devenit planeta cu cei mai mulți sateliți din Sistemul Solar, odată cu descoperirea a încă 20 de luni în jurul gigantului gazos. În total, cercetătorii au identificat până acum un număr de 82 de sateliți ce orbitează planeta. Saturn depășește astfel Jupiter, care are „doar” 79 identificați până în prezent.
Descoperirea a fost realizată cu ajutorul telescopului Subaru, amplasat în vârful vulcanului Mauna Kea din Hawaii, de către o echipă de cercetători coordonată de Scott S. Sheppard (Carnegie Institution for Science). Cercetătorul descoperise anul trecut 12 noi sateliți în jurul planetei Jupiter, iar acum și-a îndreptat atenția către Saturn.
Fiecare dintre cei 20 de sateliți identificați are un diametru aproximativ de 5 km. Un număr de 17 sateliți sunt pe orbite retrograde, se deplasează în sens invers față de mișcarea de rotație a planetei. Ceilalți trei sateliți au o mișcare progradă, orbitează în aceeași direcție în care se rotește Saturn.
Scott S. Sheppard susține că orbitele sateliților pot indica originea lor. Astfel, doi dintre noii sateliți au orbitele înclinate cu aproximativ 46 de grade și se presupune că ar fi făcut parte dintr-un satelit mai mare care s-a dezintegrat în trecut.
Pentru denumirea noilor sateliți, Scott S. Sheppard solicită sugestii de la public, detaliile putând fi găsite pe pagina Carnegie Institution for Science – Help Name 20 Newly Discovered Moons of Saturn! Odată cu îmbunătățirea instrumentelor destinate observațiilor astronomice, este posibil ca cercetătorii să descopere și alți sateliți în jurul planetelor Saturn și Jupiter. Pentru moment, topul rămâne: Saturn cu 82 de sateliți, Jupiter – 79, Uranus – 27, Neptun – 14, Marte – 2, Terra – 1, Venus și Mercur niciunul, iar planeta pitică Pluto are cinci.
Sursă: Carnegie Institution for Science