Știri pe scurt 18.12.2013 Un măr pe zi, Gena adolescenței, Consumul moderat de alcool stimulează imunitatea

apple-mar
„An apple a day keeps the doctor away” nu este doar o zicală

Un măr pe zi ține doctorul la distanță nu este doar o zicală. Cercetătorii universității Oxford au calculat că, dacă s-ar oferi câte un măr pe zi adulților peste 50 de ani din Marea Britanie, ar putea fi prevenite anual cca. 8500 de decese cauzate de boli cardiovasculare. De asemenea, se estimează că rezultatele ar fi apropiate de cele obținute administrând medicamente care reduc colesterolul, fără a avea efectele adverse ale acestora. În opinia cercetătorilor, studiul demonstrează cât de importantă este orice mică modificare a dietei zilnice. Rezultatele complete și recomandările vor fi publicate în ediția de Crăciun a British Medical Journal. An apple a day keeps the heart doctor away

Gena adolescenței

Cercetătorii Douglas Institute Research Centre, afiliat universității McGill din Montréal, au reușit să izoleze o genă, denumită DCC, implicată în dezvoltarea cerebrală din perioada adolescenței. Este cunoscut faptul că adolescenții sunt predispuși unor tulburări, precum depresia sau dependența de droguri. Gena descoperită este considerată responsabilă pentru modul cum acționează dopamina în cortexul prefrontal, asociat cu luarea deciziilor și flexibilitatea mentală. Studiile pe cobai au demonstrat că disfuncțiile acestei gene în timpul adolescenței au consecințe comportamentale care se mențin și în perioada adultă. Descoperirea deschide calea unor noi tratamente care ar putea combate boli mentale severe. Discovery of “teen gene” could hold promise for combating severe mental illnesses

Consumul moderat de alcool

Rezultatele unui studiu realizat de către Oregon Health & Science University par să demonstreze beneficiile alcoolului. Conform cercetătorilor, consumul moderat de alcool ar putea să stimuleze sistemul imunitar și să ajute organismul să lupte contra infecțiilor. Studiul a fost derulat pe macaci (rhesus macaques) pentru că au un sistem imunitar similar cu cel uman. Spre deosebire de grupul de control, macacii care au consumat o alcool (o soluție cu concentrație 4%) în cantități moderate au răspuns mai bine la administrarea unui vaccin. Totuși, la subiecții care au consumat alcool în exces, s-a constatat o scădere drastică a răspunsului la tratament. Cercetătorii doresc să continue studiul pentru a stabili de ce sistemul imunitar se comportă în acest fel în cazul consumului moderat de alcool. Study: Moderate alcohol consumption boosts body’s immune system