Dacă un măr pe zi ține doctorul departe, un avocado pe zi ar trebui să țină cardiologul departe. Cel puțin așa par să indice rezultatele unui studiu publicat de American Heart Association, cercetătorii testând mai multe diete și ajungând la concluzia că un avocado pe zi ar putea ajuta la reducerea „colesterolului rău” și, prin urmare, scădea riscul afecțiunilor cardiovasculare. Dar avocado nu este vreun „fruct minune”, iar consumarea lui ar trebui să aibă în vedere mai multe aspecte.
Sub coordonarea prof. Penny M. Kris-Etherton (Pennsylvania State University), studiul a urmărit să testeze trei diete diferite concepute pentru a conduce la scăderea nivelului colesterolului: o dietă săracă în grăsimi (24%) și două diete cu conținut moderat de grăsimi (34% grăsimi), din care una includea un avocado Hass zilnic iar cealaltă o cantitate echivalentă de uleiuri bogate în acid oleic, cum ar fi uleuil de măsline.
Timp de câte cinci săptămâni, 45 de persoane supraponderale sănătoase, cu vârste între 21 și 70 de ani, au urmat succesiv cele trei diete cu o pauză de câte două săptămâni. Nivelul colesterolului a fost măsurat din probele de sânge recoltate la începutul și sfârșitul fiecărei perioade.
Deși toate au avut ca efect reducerea nivelului colesterolului LDL, lipoproteine cu densitate joasă sau „colesterolul rău”, dieta care a inclus și un avocado zilnic a avut o eficiență mai mare. Astfel, un avocado pe zi a scăzut colesterolul LDL cu 13,5 mg/dL (miligrame pe decilitru), în timp ce dieta săracă în grăsimi a condus la o scădere cu 7,4 mg/dL, iar cealaltă dietă moderată a produs o scădere cu 8,3 mg/dL.
Fructele de avocado sunt recunoscute pentru conținutul mare de acizi grași mononesaturaţi, iar în cadrul studiului a fost folosită varietatea Hass cu fructe mai mici, mai închise la culoare, coajă neregulată și considerate a avea un conținut mai mare de nutrienți decât alte soiuri. Însă, tocmai datorită conținutului ridicat de nutrienți, un avocado zilnic ar putea fi prea mult în cadrul unei diete echilibrate.
În general, se consideră că a cincea parte dintr-un avocado (cca. 30 grame) asigură aproximativ 4% din necesarul zilnic de vitamina E și C, 6% vitamina B, 8% fibre, 2% fier, 4% potasiu și 7% din necesarul de calorii. Consumarea unui avocado întreg zilnic ar trebui să aibă în vedere aceste valori, iar până la confirmarea rezultatelor studiului pe un eșantion mai mare de subiecți, Prof. Kris-Etherton crede că fructele de avocado ar trebui folosite ca un condiment, utilizând 1-2 felii într-un sandwich sau în salată.
Surse: American Heart Association, Journal of the American Heart Association, Pennsylvania State University, Hass Avocado Board