Teleportarea este posibilă, doar pentru date

teleportation
Teleportarea datelor realizată cu ajutorul diamantelor / imagine TU Delft

Cercetătorii Kavli Institute of Nanoscience susțin că au reușit să teleporteze date pe o distanță de 3m, iar metoda descoperită ar putea fi folosită pentru a demonstra că Albert Einstein s-a înșelat în privința fenomenului pe care îl numea „acțiune fantomă la distanță”. Deși experimente similare au mai fost realizate, oamenii de știință olandezi susțin că este prima dată când s-a reușit teleportarea informației între qubiți din cipuri diferite cu o acuratețe de 100%.

În cadrul testelor realizate la institutul Kavli, din cadrul Delft University of Technology, cercetătorii susțin că s-au folosit de fenomenul cunoscut drept „entanglement cuantic” pentru a transfera informația conținută într-un qubit la un alt qubit aflat la distanța de 3m, fără ca informația să fi călătorit fizic prin spațiul despărțitor.

În opinia prof. Ronald Hanson, coordonatorul cercetării, entanglementul cuantic este „cea mai ciudată și uimitoare consecință a legilor mecanicii cuantice”. Atunci când două particule devin entanglate, se comportă ca una singură, chiar dacă sunt separate de distanțe considerabile. Albert Einstein, printre alții, avea îndoieli în privința existenței acestui fenomen și l-a denumit „spukhafte Fernwirkung” – „acțiune fantomă la distanță”.

Metoda dezvoltată la Institutul Kavli produce qubiți folosind electronii din diamante la temperaturi extrem de joase. Conform prof. Hanson, diamantele se comportă ca niște „mini închisori” în care electronii sunt prinși și pot fi observați individual. Echipa plănuiește să repete experimentul pe o distanță de 1300 m cu cipuri localizate în diverse clădiri ale campusului TU Delft. Eventuala reușită este comparată de cercetători cu găsirea „sfântului Graal” al mecanicii cuantice și ar demonstra că Einstein s-a înșelat în privința entanglementului cuantic.

Deși o parte a presei internaționale a titrat că „teleportarea poate deveni realitate”, în comunicatul oficial al Universității Delft se precizează că „teleportarea oamenilor prin spațiu, ca în Star Trek, este imposibilă”. Totuși, cercetarea este considerată un importat pas înainte spre crearea unor rețele cuantice de comunicații între computere cuantice ultra-rapide. Studiul a fost publicat în 29 mai 2014 în revista Science sub titlul „Unconditional quantum teleportation between distant solid-state quantum bits”.

Surse: TU Delft, New York Times, Telegraph, Science

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *