„Crin de smoală” pe fundul oceanului, cum arată un vulcan de asfalt

vulcan de asfalt
„Crin de smoala” / imagine NOAA Okeanos Explorer

Expediția Okeanos Explorer 2014 a descoperit în Golful Mexic doi vulcani de asfalt, un tip rar de vulcan subacvatic poreclit „crin de smoală” pentru aspectul similar petalelor unei flori. În perioada 10 aprilie – 1 mai, cercetătorii NOAA au folosit un vehicul robotic pentru a studia ecosistemul și relieful din Golf, dar și pentru a găsi epave ale unor nave. Spre surpriza tuturor, ceea ce părea a fi o epavă conform datelor sonarului, s-au dovedit a fi structuri rezultate din activitatea unui vulcan de asfalt.

crin de smoală
Vulcan de asfalt / imagine NOAA Okeanos Explorer

Astfel de vulcani se formează atunci când petrolul erupe în mod natural prin fundul oceanului și au fost descoperiți pentru prima dată în anul 2003, tot în Golful Mexic. „Crinii de smoală” cercetați acum se află la o adâncime de 1900m, fiecare „petală” de asfalt fiind ondulată sub acțiunea apei oceanului. Studiind speciile care au populat cele două structuri, cercetătorii susțin că cei doi vulcani nu sunt foarte vechi, dar nu au fost observate emisii de gaze sau petrol.

Mai multe imagini în clipul următor

Sursă: NOAA Okeanos Explorer