Opoziția lui Marte – Soarele, Pământul și Marte se aliniază

Opozitia lui Marte
Soarele, Pământul și Marte aliniate

Începând din noaptea de 8 aprilie, Soarele, Pământul și Marte se vor alinia, eveniment astronomic cunoscut drept „opoziția lui Marte”. Soarele și Marte se vor afla în părți opuse ale cerului față de Terra, Marte fiind vizibil toată noaptea, chiar și cu ochiul liber. De la începutul lunii aprilie, Pământul și Marte se apropie în fiecare minut cu aproximativ 300 km, iar în data de 14 aprilie cele două planete se vor afla la cea mai mică distanță una față de cealaltă, aproximativ 92 milioane km.

Opoziția lui Marte are loc o dată la 778 zile (2 ani, o lună și 18 zile) și marchează perioada în care planeta poate fi observată ca fiind foarte strălucitoare și ușor de reperat. În data de 8 aprilie, Soarele, Pământul și Marte se vor afla pe aproximativ aceeași linie, dar orbitele eliptice ale planetelor fac ca această dată să nu coincidă cu distanța cea mai mică dintre Terra și Planeta Roșie.

Planeta Marte va putea fi observată după apusul Soarelui până la răsărit, privind spre est, în apropierea stelei Spica din constelația Virgo (Fecioara). În data de 14 aprilie, planeta Marte va putea fi observată cu ușurință deasupra Lunii pline.

Deși datele de 8 și 14 sunt speciale, planeta Marte va putea fi observată bine în orice noapte senină din aprilie, chiar și din zonele urbane puternic iluminate. Cu ajutorul unui telescop, pot fi observate detalii ale solului și calota polară, orientată spre Soare odată cu începerea verii pe Marte, în februarie.

Marte in opozitie
Marte poate fi observat deasupra Lunii

Sursă: NASA