Obezitatea la copii – principalele cauze relevate într-un nou studiu

Obezitatea la copii

Obezitatea la copii este o problemă din ce în ce mai acută în ziua de astăzi, iar cauzele principale ar putea să se ascundă în spatele unor comportamente aparent inofensive. Un nou studiu, derulat de către Universitatea din Illinois, a reușit să identifice principalii trei factori de risc corelați cu obezitatea la copii.

Cercetătorii au studiat 22 de variabile, identificate anterior ca fiind responsabile pentru obezitate, și au selectat cele mai importante cauze ale obezității printre preșcolari: 1 – somn insuficient sau odihnă neadecvată, 2 – indicele de masă corporală (IMC) al părinților îi încadrează în categoria supraponderal sau obez, 3 – restricțiile impuse de părinți pentru a controlul alimentației copilului.

Deși nu exclud importanța altor variabile și a interconexiunilor dintre acestea, autorii studiului susțin că factorii nominalizați sunt cei mai importanți în determinarea obezității la copii. De asemenea, se apreciază că descoperirea acestora poate ajuta crearea unor modele de intervenție care să conducă la scăderea în greutate a copiilor supraponderali.

Desigur, primul pas îl reprezintă modelarea comportamentului părinților și convingerea acestora să schimbe mediul nutrițional și obiceiurile alimentare de acasă. Cercetătorii sunt de părere că preferințele alimentare ale părinților sunt transmise copiilor, iar gusturile se formează în perioada preșcolară. În mod similar, sunt transmise și modelele comportamentale pentru un stil de viață sedentar, cum ar fi urmărirea programelor TV în locul activităților fizice în parc.

În privința restricționării unor alimente, cercetătorii avertizează că interzicerea consumului unui produs nu va face decât ca acest să devină mai dorit de către copii. În schimb, studiul recomandă părinților să ofere copiilor o mulțime de alternative alimentare sănătoase, cum ar fi fructele sau legumele.

De asemenea, cercetătorii reamintesc că este necesară expunerea repetată a unui aliment până când copilul să îl încerce și, ulterior, să ajungă să îl prefere. Copiii nu trebuie consolați prin oferirea de alimente atunci când sunt răniți sau dezamăgiți, dar trebuie să le fie permis să își aleagă felul de mâncare atunci când au mai multe opțiuni la o masă în familie.

În privința somnului, cercetătorii susțin că părinții trebuie să își încurajeze copiii să meargă la culcare devreme pentru a se odihni în mod corespunzător.

Sursă: University of Illinois