Misiunea ExoMars 2016 a ajuns la destinație: satelitul Trace Gas Orbiter (TGO) a intrat pe orbita lui Marte, iar modulul Schiaparelli a ajuns pe suprafața planetei. Agenția Spațială Europeană (ESA) reușește însă să facă și succesele să pară eșecuri, demonstrând încă o dată incapacitatea de a comunica eficient în mediul public. Deși Schiaparelli ar fi trebuit să reprezinte partea secundară a întregii misiuni, întreruperea comunicațiilor cu modul a devenit prioritară pentru ESA.
Misiunea europeano-rusă ExoMars 2016 a pornit în data de 14 martie 2016 către Planeta Roșie, principalul obiectiv fiind plasarea satelitului ExoMars TGO pe orbită. Cu ajutorul acestuia, cercetătorii vor studia atmosfera în încercarea de a stabili originea metanului de pe Marte. De asemenea, TGO ar urma să fie folosit drept releu de transmisie pentru viitoarele misiuni care ar ajunge pe suprafața planetei. În data de 19 octombrie 2016, TGO a efectuat cu succes manevrele de inserție, aflându-se acum pe orbita planificată.
Anterior, în data de 16 octombrie, Schiaparelli EDM (Entry, Descent & Landing Demonstrator Module) s-a separat de TGO, iar pe 19 octombrie a intrat în atmosfera planetei încercând să amartizeze în regiunea Meridiani Planum. Așa cum sugerează și denumirea completă, Schiaparelli a fost gândit ca un modul demonstrativ, un mod de a testa tehnologiile ce ar urma să fie folosite în viitor pentru plasarea unui robot de cercetare pe Marte.
Deși chiar ESA a recunoscut că modulul a fost realizat din părți rămase de la alte proiecte, în ultimele săptămâni a exagerat importanța acestei etape a misiunii. În mod total nejustificat, Agenția a publicat inclusiv un clip cu imaginile care ar urma să fie primite de la Schiaparelli în timpul coborârii pe Marte.
La momentul amartizării însă, ESA a pierdut legătura cu Schiaparelli, iar oficialii agenției au părut mai rătăciți în spațiu decât modulul marțian. Ceea ce ar fi trebuit să fie un succes științific și mediatic, s-a transformat într-un eșec public.
Din datele inițiale, Schiaparelli pare să fi executat anumite manevre înainte de momentul planificat, mai exact parașuta s-ar fi deschis prea devreme și retrorachetele s-ar fi oprit cu mult înainte ca modulul să atingă solul. Legătura cu Schiaparelli nu a putut fi restabilită și este puțin probabil să mai fie vreodată. Deși avea unele instrumente științifice, în termeni comuni am putea spune o mini stație meteo, modulul ar fi operat doar pentru câteva zile. Cu alte cuvinte, chiar dacă Schiaparelli s-a prăbușit și dezintegrat pe Marte, nu s-a pierdut mare lucru. Cu excepția imaginii publice a Agenției Spațiale Europene.
În perioada următoare, TGO va observa atmosfera lui Marte și va transmite datele către Pământ. Împreună cu informațiile culese de MAVEN și alte sonde ce orbitează planeta, rezultatele ExoMars 2016 ar trebui să ofere o imagine mai completă asupra atmosferei și apei de pe Marte. Deși inițial era prevăzută o nouă misiune pentru 2018, care să pună pe suprafața planetei un robot „geolog” autonom, aceasta a fost amânată și redenumită ExoMars 2020. Rămâne să vedem dacă ESA și Roscosmos vor respecta acest termen și vor reuși să lanseze robotul peste patru ani.
Actualizare: Imagini obținute de misiunea NASA Mars Reconnaissance Orbiter par să arate locul în care Schiaparelli s-a prăbușit. ESA presupune că modulul ar fi explodat la impactul cu solul.
Surse: ESA, Roscosmos