Omul din Tautavel a fost considerat printre cele mai importante descoperiri antropologice din Europa, iar arheologii au găsit acum urmele „strămoșului” său. Arago 149 este un dinte de hominin cu o vechime estimată între 580000 și 550000 ani, cu cel puțin o sută de mii de ani mai vechi decât Omul din Tautavel. Chiar dacă o legătură directă între cele două fosile nu poate fi stabilită, Arago 149 poate fi considerat printre înaintașii Omului din Tautavel, locuind cu mult înaintea sa în același spațiu.
Peștera Arago (Caune de l’Arago) este situată în localitatea Tautavel din departamentul Pyrénées-Orientales, în sudul Franței și estul Munților Pirinei. De-a lungul timpului, în peșteră au fost identificate mai multe fosile umane, cea mai importantă descoperire fiind craniul Arago 21. Acesta este cunoscut drept „Omul din Tautavel” și are o vechime estimată la cca. 450000 ani. Identitatea sa este încă disputată, unii cercetători susținând că aparține speciei Homo erectus, în timp ce alții îl identifică drept Homo heidelbergensis, dar toți considerându-l un potențial strămoș al Omului de Neanderthal.
În timpul săpăturilor arheologice din data de 23 iulie 2015, adolescenta Camille Jacquey și studentul Valentin Loescher au descoperit un nou dinte. Fiind fragmentul uman cu numărul 149 identificat în peșteră, dintele a primit codul Arago 149. Cercetătorii susțin că este un incisiv central inferior destul de uzat, dar nu pot spune dacă a aparținut unui bărbat sau unei femei.
Specia este cu atât mai greu de stabilit, dar paleoantropologii doresc să scaneze dintele pentru a îi stabili structura interioară și, eventual, mai multe detalii care să ajute la clarificarea identității lui. Dacă estimările inițiale privind vechimea se vor confirma, Arago 149 este printre cele mai vechi fosile umane din Europa.
Peștera Arago poate fi explorată cu ajutorul Google Maps
Surse: AFP, Hominides