Barnard b – un super-Pământ ar orbita Steaua lui Barnard

Barnard b
Așa ar putea arăta exoplaneta Barnard b / ilustrație IEEC/Science-Wave – Guillem Ramisa

Steaua lui Barnard ar avea pe orbită super-Pământ, conform concluziilor unui studiu publicat în Nature. Cercetătorii susțin că exoplaneta Barnard b ar fi o planetă telurică de cel puțin trei ori mai mare decât Pământul. Însă, în contrast cu Planeta albastră, Barnard b ar putea fi descrisă ca o lume înghețată. Dacă va fi confirmată, descoperirea este importantă pentru că reprezintă o oportunitate ideală de studiere a unei planete din afara Sistemului Solar.

Steaua lui Barnard (GJ 699) este o pitică roșie, o stea mult mai mică și mai rece decât Soarele. Aflată la aproximativ șase ani lumină de noi, GJ 699 este cea mai apropiată stea singulară, Proxima Centauri, α Centauri (Alfa Centauri) și α Centauri B formând un sistem stelar triplu. Deși mulți astronomi și-au îndreptat atenția către Steaua lui Barnard, aceasta nu părea să aibă o exoplanetă pe orbită.

În noul studiu, cercetătorii au analizat variațiile de intensitate ale luminozității stelei din datele culese în aproximativ optsprezece ani de multiple observatoare din lume. Conform concluziilor publicate, exoplaneta Barnard b (GJ 699 b) ar efectua o orbită completă în 233 zile. Planeta ar fi un super-Pământ, o planetă telurică cu o masă minimă estimată de cel puțin 3,2 ori mai mare decât Terra. Deși este mai aproape de steaua sa decât Pământul de Soare, Barnard b ar avea o temperatură medie estimată la minus 150 grade Celsius, din cauza faptului că Steaua lui Barnard are o masă de doar 0,14 din cea a Soarelui.

Autorii cercetării susțin că sunt convinși în proporție de 99% de existența exoplanetei, dar ar putea exista și alte cauze ale variației periodice a intensității stelei. Dacă va fi confirmată, exoplaneta Barnard b ar reprezenta o candidată ideală pentru studii mai amănunțite, dată fiind proximitatea față de Terra. Studiul „A candidate super-Earth planet orbiting near the snow line of Barnard’s star” a fost publicat în revista Nature din 14 noiembrie 2018.
Sursă: Nature