Boeing Starliner ajunge la Stația Spațială Internațională (video)

CST-100 Starliner
Starliner la un metru de Stația Spațială Internațională / imagine NASA

Capsula spațială Boeing CST-100 Starliner a ajuns, în sfârșit, la Stația Spațială Internațională (ISS). Cu o întârziere de 5 ani, Starliner s-a andocat în mod autonom la ISS, fără însă a transporta un echipaj uman. Singurul pasager a fost un dispozitiv antropometric de testare, denumit „Rosie the Rocketeer”. Dacă misiunea va decurge cu bine până la aterizare, va urma un nou zbor de test, dar având la bord doi astronauți.

SpaceX și Boeing au fost selectate în 2014 de NASA pentru servicii de „taxi spațial”. Pe atunci, Boeing estima prima lansare a Starliner să aibă loc la începutul lui 2017, urmată de un test cu echipaj uman la jumătatea aceluiași an. Însă, primul zbor de test fără echipaj a fost efectuat abia în 2019, iar Starliner a eșuat în încercarea de a ajunge la ISS. Un nou test a fost amânat dintr-o serie de motive obiective în 2020 și tehnice în 2021, ajungându-se în 2022.

În data de 19 mai 2022, la ora 22:54 UTC (18:54 ora locală și 20 mai, ora 01:54 la București), o rachetă Atlas V a lansat capsula Boeing CST-100 Starliner către Stația Spațială Internațională din complexul de lansări spațiale 41 (SLC-41), situat în Baza Aviației SUA din Cape Canaveral, Florida.

După aproximativ 31 minute de la lansare, Starliner efectuat cu succes procedura de inserție pe orbita planificată, manevră care eșuase în primul Orbital Flight Test (OFT, test de zbor orbital) din 2019.

După ceva mai mult de 24 de ore la de lansare, pe 21 mai 2022, la ora 00:28 UTC (03:28 ora României), Starliner a ajuns la Stația Spațială Internațională și s-a andocat în mod autonom la Adaptorul Internațional de Andocare (International Docking Adapter) amplasat pe modulul Harmony.

Pentru că era mijlocul nopții pentru astronauți și mai multe teste trebuiau efectuate, deschidere hubloului și integrarea oficială a capsulei în ISS au avut loc după alte 16 ore, la 16:04 UTC (19:04 la București) în data de 21 mai 2022.

Capsula Starliner va rămâne atașată la ISS până în data de 25 mai 2022, când se va întoarce pe Pământ, aterizând la Baza militară White Sands din New Mexico. Dacă toată misiunea Orbital Flight Test 2 (OFT-2) va decurge perfect, Boeing va efectua un nou nou test, cu echipaj uman la bordul capsulei Starliner. Dacă și acela va fi reușit, Starliner va face în sfârșit ce îi este scris în numele CST-100 (Crew Space Transportation), va transporta regulat echipaj la și de la Stația Spațială Internațională.