Arhive etichete: astrofizica

Vântul intergalactic fură pulberea de stele

Astronomii universităților din Toronto și Arizona susțin că au obținut prima dovadă directă a unui „vânt” intergalactic care deposedează galaxiile de gazele din care se formează noi stele, în timp ce acestea se alătură roiurilor de galaxii. O altă cercetare, realizată de Caltech cu sprijinul NASA, a descoperit o lumină difuză care nu pare să provină de la galaxiile cunoscute,… continuare »

Mimas ar putea avea un ocean intern cu apă în stare lichidă

Mimas, satelitul planetei Saturn, era considerat printre cele mai puțin interesante corpuri cerești din Sistemul Solar, dar o echipă internațională de cercetători susține că luna ar putea ascunde un ocean sau un nucleu elipsoid. Până acum, Mimas ieșea în evidență doar prin uriașul crater Herschel, asemănarea cu stația spațială din seria Războiul Stelelor aducându-i porecla de „Steaua Morții”. Noul studiu… continuare »

Apa de pe Terra ar putea fi o moștenire străveche ce precede Soarele

Originea apei de pe Pământ este un subiect intens discutat, mai multe teorii fiind propuse de-a lungul timpului. Un nou studiu, publicat în revista Science, susține că o parte importantă a apei din Sistemul Solar este mai bătrână decât Soarele, provenind din spațiul interstelar. În acest model, până la jumătate din apa de pe Terra ar proveni din mediul interstelar… continuare »

Planeta HAT-P-11b are cer senin și vapori de apă în atmosferă

Astronomii au descoperit vapori de apă în atmosfera HAT-P-11b, o planetă de aproape patru ori mai mare decât Terra. Situată la o distanță de 124 ani lumină în constelația Cygnus, HAT-P-11b este cea mai mică planetă pentru care s-a reușit determinarea prezenței unor molecule în atmosferă. Descoperirea și metodele utilizate sunt considerate un punct de referință în încercările de a… continuare »

Marile galaxii spirale sunt rezultatul canibalismului cosmic

Galaxiile în formă de disc, printre care și galaxiile spirale, pot fi rezultatul coliziunii dintre galaxii, iar cele mai mari galaxii din Univers au crescut în dimensiune înghițind galaxii mai mici, susțin două studii bazate pe vaste observații astronomice. Aceste cercetări ar putea explica numărul mare de galaxii spirale, precum Calea Lactee, dar și modul în care galaxiile masive au… continuare »

Satelitul Europa ar putea avea o tectonică similară Pământului

Europa, satelitul planetei Jupiter, pare să aibă o tectonică a plăcilor similară cu cea de pe Terra, fapt ce ar susține posibilitatea ca această lume înghețată să adăpostească viață extraterestră. Descoperirea a fost realizată cu ajutorul imaginilor transmise de sonda spațială NASA Galileo, fiind prima dată când un astfel de fenomen este observat în afara planetei noastre. Europa este unul… continuare »

Super-roiul de galaxii Laniakea, o casă cosmică pentru Calea Lactee

Calea Lactee face parte din super-roiul de galaxii Laniakea, conform unui studiu publicat de o echipă internațională de astronomi. Descoperirea ar trebui să clarifice limitele vecinătății noastre galactice și oferă date necunoscute până acum despre legăturile dintre diversele roiuri de galaxii. R. Brent Tully, astronom în cadrul Universității Hawaii, Manoa și principalul autor al cercetării, susține că s-a reușit pentru… continuare »

Pitica Y WISE J0304-2705, o „planetă” care s-a vrut stea

O echipă internațională de astronomi a anunțat descoperirea unei noi pitice Y, denumită WISE J0304-2705. Deși pare a fi o planetă, WISE J0304-2705 și-a început viața ca o stea fierbinte, iar cercetătorii consideră că obiectul cosmic a trecut prin patru faze de evoluție timp de miliarde de ani. Stelele pitice Y sunt o categorie aparte a stelelor pitice brune și… continuare »

Imaginile săptămânii – NASA aniversează Landsat și Chandra

Dacă săptămâna trecută ne-am reamintit de primii pași pe Lună, acum a venit rândul altor două aniversări NASA să fie celebrate cu imagini remarcabile. În urmă cu 42 de ani, pe 23 iulie 1972, NASA lansa primul satelit din ceea ce a devenit mai târziu programul Landsat. Între timp, Landsat a devenit cel mai longeviv program care permite studierea Pământului… continuare »

Kepler-421b – exoplaneta cu cel mai lung an

Astronomii americani au anunțat descoperirea exoplanetei Kepler-421b, considerată a avea cel mai lung an dintre planetele din afara Sistemului Solar identificate până acum. Datele furnizate de telescopul spațial Kepler arată că planeta efectuează o rotație completă în jurul stelei Kepler-421 în 704,2 zile terestre. Deși în Sistemul Solar sunt planete cu o perioadă sinodică (durata unui „an”) și mai mare,… continuare »